GABRIEL LIICEANU ŞI CROCHIURILE SALE DUPÃ PLATON*
de Sorin FORŢIU
Oricine a avut curiozitatea sã citeascã eseul dlui G.L. intitulat "Cele douã portrete" (publicat iniţial în revista "22", nr. 2, din 17-24.01.1992 şi preluat de cotidianul "România liberã" din 18-19.01.1992 (nr. 14603, an L; serie nouã nr. 569), pp. 1-3 / vezi aici articolul într-un document pdf de 958 KB) nu poate decât sã rãmânã "mut" de admiraţie în faţa construcţiei logice pe care se bazeazã studiul menţionat. Dar oare câţi dintre cititori au avut şi curiozitatea sã se îndrepte cu privirea spre originalul textului platonian, text care în cuprinsul eseului îndeplineşte rolul ipotezei de lucru în funţie de care, prin intermediul unei argumentaţii logice, se vor putea obţine anumite concluzii. Deoarece, cei care au fãcut-o au avut negreşit mari surprize (judecând dupã ecoul avut în presã se pare cã nu au fost totuşi mulţi din aceastã categorie).
Deci sã vedem ce deosebiri fundamentale existã între varianta Liiceanu a alegoriei peşterii (NU "mit" dle L.!) şi cea pe care o putem gãsi în "Republica" lui Platon (Partea a III-a, Cartea a VII-a; vezi Platon - Opere, vol. V, Editura Ştiinţificã şi Enciclopedicã, 1986, pp. 312-317 / vezi aici textul într-un document pdf de rezoluţie micã: 156 KB ori într-unul de rezoluţie mare: 2,2 MB).
Prima nepotrivire majorã o gãsim în momentul descrierii situaţiei oamenilor legaţi din peşterã ("ei au mâinile, picioarele şi grumazurile legate" - varianta Liiceanu, "cu picioarele şi grumazurile legate" - varianta platonianã, ibidem, p. 312 - 514 a - conform numerotãrii Stephanus). Deci, dacã la dl G.L. omul este incapabil de eliberare datoritã unor condiţii obiective (au şi mâinile imobilizate), la Platon în schimb eliberarea nu stã în firea oamenilor ("priveşte acum în ce fel ar putea fi dezlegarea lor din lanţuri şi vindecarea de lipsa lor de minte DACÃ AŞA CEVA LE-AR STA ÎN FIRE" (s.m.) spune Socrate cãtre Glaucon; ibidem, p. 313 - 515 c). O primã deosbire esenţialã!
Sã continuãm demersul comparãrii celor douã texte. Dacã la dl G.L. "toţi oamenii aceştia (legaţi n.m.) sunt dezlegaţi atunci ei pot sã constate cã realitatea umbrei este înşelãtoare", la Platon în schimb doar un singur om este eliberat şi OBLIGAT (s.m.) sã constate noua realitate în care se aflã ("atunci când unul dintre ei s-ar pomeni dezlegat şi silit deodatã sã . . . "; "dacã l-ar sili sã privescã spre lumina însãşi . . . " - ibidem). Dacã la dl L. "unul dintre locuitorii peşterii gãseşte ieşirea din peşterã şi descoperã cealaltã lume", la Platon "cineva l-ar smulge cu forţa din locuinţa aceasta (peştera - n.m.), ducându-l pe un suiş greu şi pieptiş, nedându-i drumul, pânã ce nu l-ar fi tras la lumina soarelui, omul ar suferi şi nu s-ar mânia cã este tras ?" (ibidem, p. 314 - 516 a). Şi în continuare, omul se întoarce în peşterã pentru a spune celorlalţi cã "lumea în care au trãit nu este lumea adevãratã, cã viaţa lor, obiceiurile lor, felul lor de a privi şi de a înţelege nu au fost nici o clipã adevãrate" ne spune dl G.L. (nu cumva vã consideraţi a fi "cel ales" pentru aceastã misiune, dle G.L. ?!), în schimb la Platon "omul nostru ar putea sã pofteascã rãsplãţile acelea (care se dau pentru cei care vãd mai bine umbrele de pe perete - n.m.) şi sã-i invidieze pe cei onoraţi la ei şi aflaţi la putere ?" (ibidem, p. 315 - 516 c); [acesta sã fie oare motivul dumneavoastrã ascuns, dle L. ? Diferenţa dintre omul altruist al dlui L., şi cel ahtiat dupã putere şi onoruri al lui Platon este fundamentalã, nu vi se pare ?].
Dar sã revenim din nou la compararea textelor. Dacã la dl L. "purtãtorul mesajului sfârşeşte prin a fi ucis", la Platon "cel ce încearcã sã-i dezlege şi sã-i conducã pe drum în sus, în caz cã ei ar putea sã punã mâinile pe el (s.m.) şi sã-l ucidã, oare nu l-ar ucide ? Ba chiar aşa" (ibidem, p. 315 - 517). În urma comparaţiei celor douã texte ce concluzie s-ar impune ? Doar aceea cã prin aceste "mici" modificãri efectuate asupra alegoriei platoniene de cãtre dl G.L. are loc o pervertire a ipotezei de lucru; or, de la ipoteze "ajustate", oricât de logicã ar fi argumentaţia, nu putem obţine decît concluzii eronate. Ba mai mult, se poate observa cã textul platonian este "aranjat" de aşa manierã încât sã slujeascã demonstraţiei pe care o face dl L. în eseu; deci, avem de-a face pur şi simplu cu o manipulare.
Cel mai ciudat lucru este faptul cã dl L. nu pare a fi conştient de ilogicitatea "mitului" sãu! Sã încerc o scurtã explicaţie. În varianta Liiceanu observãm trei realitãţi corespunzãtoare oamenilor legaţi de scaune, oamenilor liberi din peşterã şi omului liber din afara peşterii. Tranziţia se face iniţial în plan individual iar apoi în planul grupului uman. Dacã în primul caz (tranziţia oameni legaţi - oameni liberi în peşterã) dl L. acceptã posibilitatea tranziţiei (individuale şi de grup apoi), în cel de-al doilea caz (tranziţia oameni liberi în peşterã - om din afara peşterii) în schimb domnia sa neagã aceastã posibilitatea a ei în planul grupului, ba mai mult considerã ca reacţie a entitãţii umane o reacţie violentã de autoapãrare. În modul de expunere al dlui L. avem de-a face cu douã situaţii perfect identice, la care corespund douã moduri de comportament diametral opuse din partea grupului uman, ignorându-se complet experienţa acumulatã în cadrul primei tranziţii, precum şi curiozitatea, care caracterizeazã orice entitate umanã. Oricum este ilogic sã crezi cã oamenii s-ar comporta diferit, în douã situaţii indentice, doar pe motiv cã rezultatul tranziţiei este diferit (un adevãr parţial în primul caz, opus unui adevãr absolut în cel de-al doilea caz).
De asemenea, în urma lecturii variantei originale, se poate observa cã dl L. (care se crede în mãsurã "sã ne dezlege şi conducã pe drum în sus" şi pe care eu personal îl consider şi capabil "sã ne smulgã cu forţa din locuinţa aceasta . . . nedându-ne drumul, pânã când nu ne-ar fi tras la lumina soarelui") ne ascunde un fapt esenţial şi anume cã "dacã lumea ar avea minte şi şi-ar aminti cã existã douã feluri de slãbire a vederii provenind de la douã feluri de pricini: odatã a celor ce vin de la luminã la întuneric (pe primul plan la Platon, dle L.!) apoi a celor ce vin de la întuneric la luminã" (ibidem, p. 316 - 518 a)! Deci nici dl G.L. (de la Platon citire!) nu este în mãsurã sã judece corect situaţia noastrã, cu toate cã se considerã a fi avut acces la lumina adevãrului absolut! Dar putem sã mergem chiar mai departe cu concluziile şi sã spunem (asemeni lui Platon) cã "nici cei needucaţi şi lipsiţi de experienţa adevãrului, dar nici cei lãsaţi sã-şi consume pânã la capãt viaţa în învãţãturã" (ibidem, p. 318 - 519 c) nu trebuie lãsaţi sã cârmuiascã!
Concluzia finalã nu poate fi decât aceea cã dl G.L. vrea "sã ne lege din nou de scaune", ţinându-ne în condiţia omului a cãror convingeri nu se bazeazã pe cunoaşterea realã a situaţiei, ci pe "ce se spune" despre ea, exploatând autoritatea moralã generatã de folosirea numelui unuia dintre cei mai mari filozofi ai omenirii. Şi, de asemenea, mai putem concluziona cã dacã Platon, prin indicarea faptului cã starea normalã a oamenilor ar fi aceea a prizonierilor legaţi în peşterã condamnaţi sã priveascã doar umbrele unor imitaţii, nu are dreptate (s-a mai întâmplat şi altor nume mari!), datoritã faptului cã omul are acces nu numai la asemenea reflexii ci şi la lucrurile însele pe care le cunoaşte prin facultatea superioarã a credinţei (stadiu ce corespunde oamenilor liberi din peşterã - vezi nota 2570, semnatã de Andrei Cornea, din vol. V al operelor), atunci nici dl G.L. nu se poate iluziona cã ne va convinge folosind o demonstraţie logicã bazatã pe ipoteze prefabricate concluziilor pe care vrea sã ni le impunã!
[Dle L., vã rog ca pe viitor sã ne daţi posibilitatea alegerii cu adevãrat în cunoştiinţã de cauzã şi, de asemenea, sã nu mai cãdeţi în pãcatul manipulãrii, pãcat caracteristic, cum se vede, nu doar "puterii neocomuniste" cum acuzaţi, mult prea des, domnia voastrã.]
Note:
* articol publicat cu acest titlu în cotidianul regional "Renaşterea bãnãţeanã" din Timişoara la data de 2.04.1992 în p. 5 (secţiunea Renaşterea literarã) şi republicat în cotidianul naţional "Azi", nr. 19 (643) / 9.05.1992, la pp. 1-3 sub titlul "Pãcatul manipulãrii. Gabriel Liiceanu şi crochiurile domniei sale dupã Platon".
Faţã de cele douã texte, am actualizat doar ortografia în conformitate cu noile norme academice şi am corectat cele câteva greşeli de ortografie / culegere / editare care s-au strecurat în cele douã ziare. În paranteze drepte apare text publicat doar în cotidianul "Azi".
Acest articol reprezintã debutul meu în presã [pentru mai multe amãnunte despre autor consultaţi "Who's who în Romānia", ediţie princeps, Pegasus Press, Bucureşti, 2002, 736 pagini, ISBN 973-85848-0-9, p. 237]. De aceea îmi este foarte drag chiar dacã, pe alocuri, este mult prea pedant pentru gustul meu de acum. Dar chiar şi aceastã pedanterie îşi are explicaţia în precauţiile pe care mi le-am luat la acea vreme pentru a nu greşi cu ceva. De aceea, în cea mai bunã tradiţie intelectualã, i-am trimis - pe adresa revistei "22" - acest articol dlui Liiceanu cu mult înainte de a îl publica. Nici o reacţie din partea unui ins care ţinea lecţii publice de moralã în faţa unui public extaziat şi hipnotizat de "rotunjimea" perfectã a rostiri sale.
Desigur cã mai poate exista încã o explicaţie pentru acest hiatus intelectual al dlui G.L.: citarea aproximativã. O maladie endemicã de care suferã mult prea mulţi intelectuali umanişti români iar G.L. nu ar fi fost la prima experianţã de acest fel [vezi "Epistolar", Editura Cartea Românescã, 1987, p. 65]. Oricum, minima decentã intelectualã îl obliga pe dl L. sã reciteascã originalul platonian înainte de a-şi publica eseul. Probabil doar orgoliul sãu, bazat pe o încredere nemãsuratã în memoria sa, l-a împiedicat s-o facã iar memoria i-a jucat o festã. Dacã acesta este adevãrul, ori, cum susţin în analiza mea, avem de-a face cu o manipulare voitã, este pentru fiecare cititor sã decidã.
Oricum, de atunci, ori de câte ori îl vãd la televizor pe dl L. nu mã pot abţine în a zapa printre Discovery Channels - National Geographic - Animal Planet în cãutarea unui program mai interesant.
Iar la posibila întrebare de ce republic acest material acum [5.10.2006], dupã mai bine de 14 ani, mãrturisesc cã doar tonul vitriolant al scrisorii deschise adresatã Dnei Mona Muscã în ziarul "Cotidianul" (14.08.2006) m-a determinat sã postez acest material pe Internet.
CONTACT E-MAIL | ALTE COMENTARII |
| |