.: Academica :.

    APARŢINE^* BANATUL DE TRANSILVANIA ? NU ! ^©
                                                                                                        de Sorin FORŢIU

   Când un post naţional de televiziune catalogheazã, în cadrul rubricii sportive a principalului buletin de ştiri al zilei, meciul de fotbal¹ FCU Politehnica Timişoara - CFR Cluj-Napoca drept un "derby ardelenesc" îţi spui cã este doar o întâmplare datoratã grabei cu care se lucreazã câteodatã ştirile.
   Când citeşti în ziarul naţional Cotidianul² cã "Transilvania e în pole-position la capitolul toponimie, laudându-se cu denumiri sofisticate precum ... Macedonia, Altrigen, Gottlob, Lenauheim, Bethausen sau Charlotenburg în (judeţul -n.m.) Timiş", pentru a te linişti, îţi repeţi de câteva ori cã este vorba doar de o persoanã neinformatã şi incultã care s-a trezit, nu se ştie cum, ziaristã la un cotidian care se vrea respectabil.
   Când auzi / vezi / citeşti declaraţia politicã rostitã de Ioan Pop de Popa, senator de Bucureşti al P.S.D., în şedinţa Senatului României din 28.06.2004, conform cãreia "... în noţiunea de Ardeal, respectiv Erdélyi, ... , intrã Banatul, Crişana, Maramureşul şi Transilvania", te gândeşti rapid cã omul este un cardiolog specializat în chirurgia cardio-vasculara şi nu istoric ori geograf şi îl creditezi astfel cu circumstanţe atenuante vizavi de acest "lipsus" de culturã generalã.
   Dar când gãseşti scris, în pretins serioase lucrãri de istorie³ publicate dupã '89, cã "Sub aspect geografic şi istoric, Transilvania reprezintã teritoriul fostului voievodat, care a funcţionat pânã la 1541. Ulterior, principatul a înglobat şi Maramureşul, Crişana şi Banatul, ca şi alte regiuni vecine, de aceea sensul noţiunii de Transilvania s-a lãrgit. Astãzi, Transilvania, în sens larg, înseamnã zona intracarpaticã, Banat, Crişana şi Maramureş", ţie, ca bãnãţean, nu-ţi mai rãmâne decât sã iei grabnic atitudine publicã contra acestei denaturãri a realitãţii⁴. Am optat pentru aceastã variantã şi pentru cã, în acest moment, încã existã şi se perpetueazã un puternic şi agresiv curent mistificator, de esenţã pseudo-imperialistã, dar îmbrãcat acum într-o nouã hainã pseudo-europeanã, reprezentat în special de anumiţi "corifei" ai "şcolii" de istorie de la Cluj.
   Acest curent îşi trage azi seva din opiniile^4a lui Ştefan PASCU, cel care susţinea gãlãgios cã lucrarea sa⁵ despre Voievodatul Transilvaniei din 1972⁶ "... îmbrãţişeazã teritoriul Transilvaniei în accepţiunea mai cuprinzãtoare a termenului, adicã teritoriul care din punct de vedere politic forma voievodatul Transilvaniei, plus Banatul, Crişana şi Maramureşul. Aceste teritorii au gravitat totdeauna spre voievodat şi s-au dezvoltat sub influenţa acestuia. De aceea structura socialã a fost aceeaşi, instituţiile social-politice şi juridice în marea lor majoritate au fost aceleaşi, astfel cã istoria întregii Transilvanii s-a desfãşurat într-o legãturã inseparabilã."
Din pãcate, Ştefan PASCU a uitat sã şi demonstreze în cadrul lucrãrii(lor) sale faptul cã Banatul a gravitat totdeauna spre voievodatul Transilvaniei, s-a dezvoltat sub influenţa acestuia, a avut aceeaşi structura socialã cu acesta iar instituţiile social-politice şi juridice în marea lor majoritate au fost aceleaşi în Banat şi în Transilvania. Chiar sã nu fi observat Ştefan PASCU cã instituţia definitorie a Banatului, cea de BAN, de la care îşi trage şi numele, nu se regãseşte dealungul întregii⁷ istorii a Transilvaniei? Sau cã, dupã cum spunea de curând Cristina FENEŞAN, "din punctul de vedere al componenţei teritoriale, principatul autonom (al Transilvaniei -n.m.) nu a fost, în momentul constituirii sale formale (4 septembrie 1541), un stat omogen. Provinciile istorice acordate de sultan lui Ioan Sigismund⁸ şi guvernate de Martinuzzi⁹, ca şi lui Petru Petrovici¹⁰, sub formã de sandjak, nu au constituit o unitate statalã date fiind aşezarea lor geograficã, realitãţile sociale derivând din formele de proprietate asupra pãmântului şi cetãţilor, precum şi impactul diferit al rivalitãţii otomano-habsburgice pentru stãpânirea Ungariei" [Feneşan, 92]. Întradevãr, în urma aplicãrii ideilor politice ale lui Martinuzzi şi a dezvoltãrii instituţiilor sale centrale, voievodatul transilvan se va transforma în factor de unificare administrativã a teritoriilor incluse în acesta. Dar acest fenomen, dupã cum vom demonstra, nu priveşte direct regiunea Banatului! De aceea, toate aceste opinii personale ale lui Ştefan PASCU nu sunt altceva decât afirmaţii gratuite fãrã nici o valoare. Ele devin inteligibile doar în contextul ideologiei naţional-comunismului ceauşist pe care l-au slujit şi l-au alimentat sã creascã pânã la formele groteşti de la sfârşitul anilor '80. Şi atunci, te întrebi uşor nedumerit, de ce mai sunt oare preluate şi promovate chiar şi azi?
   Renunţând la tonul polemic, sã revenim la afirmaţia³ lui Ioan Aurel POP -"Sub aspect geografic şi istoric, Transilvania reprezintã teritoriul fostului voievodat, care a funcţionat pânã la 1541. Ulterior, principatul a înglobat şi ... Banatul"- care meritã toatã atenţia analizei noastre¹¹ mai ales cã s-a ajuns pânã la aberaţii de genul "Prin titlul generic Transilvania înţelegem toate provinciile desprinse de Ungaria şi unite în 1918 cu România: Transilvania propriu-zisã, Banatul, Crişana, Maramureşul."^11a

   CADRUL GEOGRAFIC
   Teritoriul Banatului istoric¹² este un pãtrat aproape perfect cu o suprafaţã de 28526 km² şi care a avut, înainte de 1920, urmãtoarele graniţe naturale:
      -la Nord râul Mureş (în aval de Sãlciva-Pojoga, jud. Hunedoara)
      -la Est munţii Poiana Ruscãi şi Carpaţii Meridionali (munţii Ţarcu, Godeanu, Cernei)
      -la Sud fluviul Dunãrea (de la Slankamen, Serbia pânã la Gura Vãii-Vârciorova, jud. Mehedinţi)
      -la Vest râul Tisza (în aval de Szeged, Ungaria).
   Aceste graniţe naturale sunt ape mari şi forme de relief impozante care definesc o regiune geograficã distinctã. Dupã cum spunea geograful Marius BIZEREA¹³, "din punct de vedere fizico-geografic Banatul constituie o unitate bine individualizatã". Chiar dacã este legatã morfologic de Carpaţii Sudici prin grupa de munţi Ţarcu-Godenu, Banatul este despãrţit prin grabenul Timiş-Cerna şi coridorul Bistrei de grupa munţilor înalţi de la est. "Munţii Banatului şi Poiana Ruscãi sînt deosebiţi tectonic, morphologic şi petrografic atât de Carpaţii Meridionali cât şi de Munţii Apuseni", afirmã Bizerea. Chiar dacã ambele fac parte din câmpia Tisei, râul Mureş separã clar câmpia Banatului de cea a Aradului iar câmpia bãnãţeanã este diferitã -prin altitudine, soluri şi forme morfologice- de câmpia arãdeanã. "Tisa separã morfologic câmpia joasã a Torontalului, de câmpia înaltã dintre Dunãre şi Tisa (câmpia Backa -n.m.) , care dominã pe cea bãnãţeanã cu 50-100 metri" mai spunea Bizerea. În sud, fluviul Dunãrea traseazã un hotar clar între Banat şi Serbia precum o fãcuse deja în amonte între Ungaria şi Slovacia şi o va mai face în aval între România şi Serbia ori România şi Bulgaria.
   Doar o micã porţiune a colţului de NE al Banatului se atinge cu SV Transilvaniei pe aliniamentul localitãţilor Sãlciva - Pojoga - graniţa dintre judeţele Arad şi Hunedoara - graniţa dintre judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara, pînã la est de localitatea Bãuşar - vârful Pietrii (2192 m) - lacul Gura Apelor - triplex cofiniumul dintre judeţele Caraş-Severin, Gorj şi Hunedoara de lângã vârful Godeanu (2229 m). Acest aliniament, de circa 130 km lungime, trece chiar pe coamele Munţilor Poiana Ruscãi, Ţarcu şi Godeanu şi defineşte o zonã nelocuitã¹⁴ pe ambii versanţi ai acestor munţi cu vârfuri de peste 1100 respectiv 2100 metri. De aceea, din punct de vedere geografic, putem afirma, fãrã nici o ezitare, cã nu existã vreo legãturã între Banat şi Transilvania. Doar nespecialiştii pot subscrie la teza¹⁵ unei geografii moderne care, chipurile, ar demonstra "cã munţii şi fluviile mai mult unesc decât separã".
Cât de profundã a fost influenţa acestor ape şi forme de relief ne-a spus-o deja Ioan SLAVICI¹⁶ în primul deceniu al secolului XX: "Bãnãţenii se deosebesc nu numai de ungureni¹⁷, ci şi de ardeleni, precum şi de olteni. Astfel la Radna¹⁸, atât comoara de vorbe cât şi rostirea e mai mult moldoveneascã¹⁹, pe când la Lipova, dincolo de pod (ul de peste Mureş -n.m.), e bãnãţenesc şi temperamentul, şi portul, şi felul de a vorbi". Şi tot Slavici ne mai spune şi ce se înţelegea atunci prin "Ardeleni sau Transilvãneni, cãrora unii le zic şi Ungureni, înţelegem de obiceiu pe toţi Românii din ţãrile coroanei Ungare. Aceşti însã ei înşi-şi se deosebesc unii de alţii.
    Ardelenii în înţelesul adevãrat se socotesc numai cei din basinul Mureşului, pânã la Zam^19a şi cei din basinul Someşului pânã la Chioara.
   Marea mulţime a Românilor, care trãesc afarã de Ardeal, dela Zam şi dela Ciucea la vale, pe ţãrmul drept al Mureşului şi pe Crişuri spre câmpia ţãrii Ungureşti se numesc Ungureni.
   La stânga Murãşului pânã la Dunãre sunt Bãnãţenii.
   Dela Crişul Rãpede înainte spre Apus, pânã la Sãtmar, sunt Sãlãgenii şi spre meazã noapte Maramurãşenii.
Aceste grupãri se întemeieazã pe deosebiri învederate în ceece priveşte limba, portul, obiceiurile, stãrile economice şi cele culturale, precum şi tradiţiunile istorice."^19b

CADRUL ISTORIC
Ioan Aurel POP specificã cã doar dupã 1541²⁰ am putea vorbi de un Banat înglobat politic-administrativ principatului Transilvaniei. Atunci sã vedem ce s-a întâmplat în Banat comparativ cu Transilvania dupã aceastã datã:

     zi - lunã - an

29.08.1526:
bãtãlia de la Mohács duce la defiinţarea regatului feudal maghiar care se împarte în: Ungaria centralã (din 29.08.1541 Beylerbeylik-ul Budei), "Regatul habsburgic al Ungariei" (circa 1 / 3 din fostul regat feudal maghiar: pãrţile de vest şi nord, incluzând pãrţi din Croaţia şi aproape întrega Slovacie) şi voievodatul Transilvaniei.

1526:
şirul banilor de Severin se întrerupe -"honore Banatus vacante"- dupã dezastrul de la Mohács.

10.11.1526:
voievodul Transilvaniei János I Zápolya / Szapolyai [* 2.06.1487, Szepesvár; † 22.07.1540, Sebeş] este ales rege al Ungariei de majoritatea nobililor unguri fiind încoronat la Székesfehérvár.

17.12.1526:
arhiducele Ferdinand I de Habsburg [* 10.03.1503, Madrid; † 25.07.1564, Wien] este ales rege al Ungariei de o fracţiune minoritarã a nobililor unguri (partida magnaţilor) fiind încoronat la Bratislava.
Conflictul militar dintre cele douã tabere caracterizeazã urmãtorii 10 ani iar Transilvania este teatru de rãzboi.

26.09.1527:
lupta de la Tokay; János I Zápolya este înfrânt de trupele ferdinandiste şi fuge în Polonia.

19.08.1529:
act de supunere solemnã a lui János I Zápolya în faţa otomanilor.

7.09.1529:
cu ajutor otoman, János I Zápolya recucereşte Buda.

1531:
este atestat un vice-ban de Lugoj-Caransebeş (Ioan Românul / Joanni Oláh, Vicebanus Civitatis Karansebes) dar poate fi doar o confuzie pentru cã acesta este nominalizat în altã parte drept Vicecastellanus de Karansebes. Pe de altã parte, acelaşi Ioan Românul este nominalizat din nou drept vice-ban în 1537.

1533:
pace ambiguã, mijlocitã de emisarul imperial Cornelius Duplicius Scepper, între Ferdinand I de Habsburg şi János I Zápolya, ratificatã prin aprobarea sultanului Soliman Kanunî, ce consimţea verbal la încheierea unui armistiţiu între Înalta Poartã şi Imperiul German.

4.02.1536:
este atestat primul ban de Lugoj-Caransebeş (Mihai de Somlya / Somlyai Mihály, sebesi bán / banus Sebesiensis).

1.11.1537:
Petrus Petrovics de Suraklin preia funcţia de "comitis Temesiensis ac partium inferiorum Capitanei Generalis" [Fábián, 83-84]. Tot el este şi ban de Lugoj-Caransebeş în 1548-'49.

24.02.1538:
Tratatul secret de pace de la Oradea dintre János I Zápolya şi Ferdinand I de Habsburg; la moartea fãrã urmaşi a primului (urmaşul se va naşte doar la 8.07.1540), Ferdinand devenea automat unic rege al Ungariei şi stãpânul Transilvaniei.

-.12.1539:
episcopul de Oradea George Martinuzzi, viitorul conducãtor de facto al Transilvaniei, denunţã Tratatul de la Oradea dupã ce chiar el fusese cel care a negociat aceastã înţelegere în numele lui János I Zápolya cu arhiepiscopul de Vells, reprezentantul lui Ferdinand I de Habsburg.

22.07.1540:
Moartea lui János I Zápolya declanşeazã o nouã crizã politicã. Petrus Petrovics de Suraklin, Török Bálint şi George Martinuzzi devin tutorii lui János II Zsigmond István Zápolya.

13.09.1540:
János II Zsigmond István Zápolya este ales rege al Ungariei dar nu va fi niciodatã încoronat.

16.10.1540:
diploma otomanã de confirmare a lui János II Zsigmond István Zápolya drept rege al Ungariei.

29.08.1541:
Cetatea Buda este ocupatã de otomani. Ungaria centralã şi cea de sud este transformatã în provincie otomanã / eyalet cu centrul la Buda.

4-5.09.1541:
are "loc, în mod formal, acţiunea de instaurare separatã, pe provincii istorice, a suzeranitãţii Porţii." [Feneşan, 39]
Petrus Petrovics de Suraklin primeşte steagul de învestiturã / sandjak pentru Banat printr-un brevet împãrãtesc / berât-i hümüzun în timp ce János II Zsigmond István Zápolya, printr-un act diferit, este numit simplu guvernator / sandjakbeg al Transilvaniei. Astfel, prin hotãrârea sultanului Süleyman "Magnificul" Kanunî [* 6.11.1494. Trabzon; † 5/6.09.1566, Szigetvár], are loc constituirea principatului Transilvaniei şi începutul procesului de cucerire treptatã a Banatului.
Nici din punct de vedere otoman, în perioada 1541-'45, Banatul nu aparţine încã Transilvaniei. "Din punct de vedere al componenţei teritoriale, principatul autonom (n.m. al Transilvaniei) nu a fost, în momentul constituirii sale formale (4.09.1541), un stat omogen. Provinciile istorice acordate de sultan lui Ioan Sigismund şi guvernate de Martinuzzi, ca şi lui Petru Petrovici, sub forma de sandjak, nu au constituit o unitate statalã date fiind aşezarea lor geograficã, realitãţile sociale derivînd din formele de proprietate asupra pãmântului şi cetãţilor, precum şi a impactului diferit al rivalitãţii otomano-habsburgice pentru stãpînirea Ungariei." [Feneşan, 92]

18.10.1541:
Dieta de la Debrecen. Reprezentanţii celor trei naţiuni transilvane jurã credinţã lui János II Zsigmond István Zápolya.
Tot acum este recunoscutã şi suzeranitarea otomanã asupra Transilvaniei.

29.12.1541:
Tratatul de la Gilãu / Gyalu, jud. Cluj implicã cedarea Transilvaniei cãtre Ferdinand I de Habsburg. Tratatul a fost ratificat de ambele pãrţi dar nu a fost niciodatã pus şi în practicã.

26.01.1542:
la Dieta de la Târgu Mureş, Martinuzzi devine locumtenens / locţiitor al principelui Transilvaniei.

1.08.1544:
Dieta de la Turda consfinţeşte unirea -pe plan fiscal şi legislativ- a Transilvaniei, Partiumului şi comitatului Timiş într-un stat autonom vasal Imperiului Otoman.
Martinuzzi devine şi supremus judex al Transilvaniei iar Petrus Petrovics de Suraklin este reconfimat în funcţiile sale în care fusese reconfirmat anterior şi de otomani şi de habsburgi.

-.02.1545:
Sultanul Süleyman Kanunî ordonã lui Martinuzzi sã punã capãt amestecului transilvãnean în posesiunile lui Petrus Petrovics de Suraklin, adicã în "cetatea Timişoara împreunã cu satele şi cu ogoarele care-i aparţin".

8.09.1547:
întrevederea secretã de la Nyirbátor. Transilvania şi Banatul sunt cedate lui Ferdinand I de Habsburg de cãtre Martinuzzi.

-.06.1551:
trupele ferdinandiste sub comanda generalului Giovanni Battista di Castaldo [* 1493; † >1564] intrã în Banat, Partium şi Transilvania.

19.07.1551:
Tratatul de la Alba Iulia prin care regina Isabella Kazimira Jagiello, vãduva lui János I Zápolya [* 18.01.1519, Krakow; † 15.09.1559, Alba Iulia] cedeazã Transilvania cãtre Ferdinand I de Habsburg; în numele acestuia, generalul Giovanni Battista di Castaldo primeşte coroana Ungariei de la regina Isabella.

-.08.1551:
Petrus Petrovics de Suraklin primeşte de la imperiali cetatea Munkačevo în schimbul comitatului Timiş şi a "partes inferiories regni Hungariae".

7.09.-30.10.1551:

intervenţie otomanã in Banat. Asediul otoman al cetãţii Timişoara eşueazã.

16.12.1551:
Martinuzzi este omorât de secretarul sãu Marco Aurelio Ferrari.

30.05.1552:
douã armate otomane aflate pe Dunãre sunt pregãtite sã intre în Banat.

26.07.1552:
Cetatea Timişoara capituleazã dupã aproape o lunã de asediu.
Otomanii cuceresc tot Banatul pânã la sfîrşitul lunii august; aproape 2 / 3 din suprafaţa regiunii (partea de câmpie şi deal) este transformatã în provincie otomanã (beylerbeylik, vilayet). Se încheie procesul de cucerire treptatã a Banatului început în septembrie 1541. Oraşele Lugoj şi Caransebeş se supun fãrã luptã turcilor şi acceptã plata unui haraci. în estul regiunii se definitiveazã formarea Banatului de Lugoj-Caransebeş ["Craina, Almãjul, zona montanã a Clisurei şi cea de dincolo de munţii almãjeni, pânã la vãrsarea Caraşului în Dunãre" / Muntean, 109] iniţial ca zonã de condominium între principatul Transilvaniei şi provincia otomanã cu sediul la Timişoara.

27.03.(7.04.?)
1554:
oraşele Lugoj şi Caransebeş sunt cedate de otomani lui Petrus Petrovics de Suraklin ca sandjak pentru ca în mai 1554 sandjak-ul şi kharadjul sã treacã în posesia lui János II Zsigmond István Zápolya.
Astfel ajunge Banatul de Lugoj-Caransebeş în componenţa principatului Transilvaniei.

1555-1556:
trupele ferdinandiste sunt alungate din Transilvania în urma unei rãscoale.

8.03.1556:
la Turda, stãrile privilegiate îl aleg "principe şi rege" pe János II Zsigmond István Zápolya.

12.03.1556:
stãrile privilegiate presteazã şi jurãmântul de credinţã la Sebeş.

14.06.1556:
Ferdinand I de Habsburg anunţã oficial renunţarea la principatul Transilvaniei.

25.11.-7.12.1556:
Dieta de la Cluj îi jurã credinţã lui János II Zsigmond István Zápolya care este astfel reînscãunat principe al Transilvaniei.

16.08.1570:
Tratatul de la Speyer.

11.10.1658:
şi Banatul de Lugoj-Caransebeş (circa 1 / 3 din întreaga regiune) ajunge sub stãpânire otomanã.

-.09.1688-
-26.01.1699-
-.01.1701:
cea mai mare parte a fostului Banat de Lugoj-Caransebeş este din nou sub ocupaţie habsburgicã. Zona este caracterizatã de o stare permanentã de rãzboi şi trece, pentru perioade de timp mai lungi sau mai scurte, de patru ori dintr-o mânã în alta.

4.12.1691:
Diploma leopoldinã prin care principatul Transilvaniei este subordonat direct curţii de la Wien. Apariţia unei noi forme de guvernare: guberniul.

13.11.1698-
-26.01.1699:
Tratatul de la Karlowitz / Sremski Karlovci. Banatul rãmâne în stãpânirea otomanilor în timp ce Transilvania şi Partium-ul devin posesiuni ale Casei de Habsburg.

8.07.1704:
Ferenc Rákóczi II [* 27.03.1676, Borsi; † 8.04.1735, Rodosto] este ales principe al Transilvaniei de Dieta de la Alba Iulia. Va domni pânã în februarie 1711.

-.11.1716:
întreg Banatul este eliberat de sub otomani de armata imperialã.

1716-1778:
Banatul este condus direct de administraţia imperialã de la Wien (1718-1751 administraţie militarã; 1751-1778 administraţie civilã); este corect sã spunem cã Banatul este o posesiune a Casei de Habsburg.

21.07.1718:
Tratatul de la Passarowitz (azi, Poarevac). Poarta otomanã cedeazã Banatul şi Oltenia Imperiului habsburgic. Banatul devine Kronland / "ţarã de coroanã" habsburgicã.

2.11.1765:
este instituit Marele Principat al Transilvaniei.

1778-1848:
Banatul este încorporat regatului ungar; conducãtorul Casei de Habsburg este şi regele Ungariei.

29.05.1848:
Dieta Transilvaniei votezã unirea Transilvaniei cu Ungaria.

4.03.1849:
Promulgarea de cãtre împãratul Francisc Iosif a unei constituţii pentru imperiu.

4.03.1849-
-27.12.1860:
Banatul (încorporat în Vojvodatu Serbico et Temesiensi Banatu -în limba latinã) este condus din nou direct de administraţia imperialã de la Wien.

27.12.1860:
Banatul este încorporat Ungariei (1867 în cadrul dualismului imperial al Monarhiei Austro-Ungare).

1861-1919:
Banatul este formal parte a regatului ungar (dupã Ausgleich, de fapt doar dupã 27.12.1867, în interiorul dualismului imperial al monarhiei Austro-Ungare).

6.12.1865:
Dieta Transilvaniei votezã încorporarea Transilvaniei în Ungaria.

17.02.1867:
Pactul Dualist austro-ungar. Transilvania este încorporatã Ungariei.

1.05.1869:
Suprimarea Guberniului Transilvaniei.

26.12.1918:
Decretul regal privind ratificarea unirii Transilvaniei cu România.

3.08.1919:
Armata românã intrã în Timişoara.

   Sã sintetizãm:
1.08.1544 − vara 1551 (7 ani) / întreg Banatul aparţine Transilvaniei.
-.08.1552 − -.11.1716 / regiunea de câmpie şi de deal a Banatului este provincie otomanã (beylerbeylik, vilayet).
1551 − 1556 / prima ocupaţie habsburgicã a Banatului de Lugoj-Caransebeş (doar 1 / 3 din regiunea Banatului istoric).
-.05.1554 − 11.10.1658 (104 ani) / Banatul de Lugoj-Caransebeş aparţine de principatul Transilvaniei.
11.10.1658 − 1688 (sfârşitul verii) / Banatul de Lugoj-Caransebeş sub ocupaţie otomanã este inclus în beylerbeylik-ul (vilayet-ul) Timişoarei.
1688 (sfârsitul verii) − 26.01.1699 / a doua ocupaţie habsburgicã a Banatului de Lugoj-Caransebeş.
26.01.1699 − -.11.1716 / Banatul de Lugoj-Caransebeş este din nou sub ocupaţie otomanã.

   În concluzie, dacã ar fi sã facem o analizã strict matematicã, întreg Banatul istoric a aparţinut Transilvaniei doar 7 ani (1.08.1544 − vara 1551) iar din aproape 340 de ani de existenţã a principatului autonom / guberniului / Marelui Principat al Transilvaniei (1526-1865), doar o zonã reprezentând circa 1 / 3 din Banatul istoric a aparţinut acestuia pentru 111 ani (1.08.1544 - vara 1551 şi -.05.1554 - 11.10.1658). Adicã, o treime din Banat pentru o treime din timp (în urmã cu trei-patru secole!). Dupã care, în aceeaşi regiune a Banatului de Lugoj-Caransebeş, urmeazã ocupaţiile otomanã - habsburgicã - otomanã pentru încã 60 de ani (1658-1718). Acestea vor fi şters şi bruma de influenţã politico-administrativã transilvanã care o fi existat în Banatul de Lugoj-Caransebeş între 1554-1658. Apoi urmeazã tãvãlugul reformelor habsburgice din secolul XVIII care au schimbat fundamental şi definitiv Banatul istoric. Deci, nu a mai rãmas chiar nimic pentru a susţine azi veleitãţile imperiale ale unora!

   Banatul, aşa cum îl cunoaştem azi, s-a nãscut doar în secolul XVIII (dupã 1716), odatã cu alungarea otomanilor şi instaurarea dominaţiei habsburgice. El este rezultatul direct al:
-unui experiment imperial mercantilist,
-bazat pe o structurã administrativã şi instituţionalã unicã în cadrul Imperiului habsburgic,
-beneficiind de masive colonizãri din vestul Europei care au schimbat radical structura populaţiei şi au înfluenţat profund în bine populaţia bãştinaşã pânã la a-i schimba chiar mentalitatea,
-masivelor lucrãri de ameliorãri funciare care au dublat²¹ suprafaţa agricolã a câmpie bãnãţene şi au legat centrul regiunii / Timişoara de Dunãre printr-un canal navigabil,
-etc.
Dupã 1716, administraţia imperialã are meritul şi de închegare "subt formã politicã unitarã a teritoriului bãnãţean, care fãrã îndoialã reprezintã o desãvârşitã unitate geograficã."²² Or, din punct de vedere politico-administrativ, în ultimele trei secole Banatul nu a aparţinut în niciun fel Transilvaniei. Din contrã, a avut un drum propriu care l-a individualizat printre regiunile care vor fi alipite României dupã primul rãzboi mondial. Iar acest lucru se vede extrem de bine şi din

   CADRUL JURIDIC AL UNIRII DIN 1918
   În Rezoluţiunea Adunãrii Naţionale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie (stil vechi - n.m.) / 1 Decembrie 1918, la Articolul I (vezi originalul documentului), se menţioneazã foarte clar cã "Adunarea Naţionalã a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungureascã (i.e. Crişana, Sãtmarul şi Maramureşul - conform legilor ulterioare româneşti - n.m.), adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptãţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie (stil vechi - n.m.) / 1 Decembrie 1918, decreteazã unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţionalã proclamã îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunãre."
   Prin Articolul Unic al Legii din 11 decembrie (stil vechi) / 31 decembrie 1919 pentru ratificarea unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Sãtmarului şi Maramureşului cu vechiul Regat al României, publicatã în "Monitorul oficial" din 1 ianuarie 1920, "se ratificã, investindu-se cu putere de lege, decretul-lege cu nr. 3631 din 11 decembrie 1918, publicat în "Monitorul oficial" cu nr. 212 din 13 decembrie 1918, privitor la unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Sãtmarului şi Maramureşului cu vechiul Regat al României."
   Din punct de vedere juridic, Banatul a intrat singur în componenţa Regatului României la Unirea din 1918-'19, ca o entitate juridicã de sine stãtãtoare şi sub propriul nume.

   Deci, a afirma cã Transilvania include şi Banatul este un neadevãr profund deoarece, aşa cum am vãzut, nu existã nici un singur argument geografic, istoric ori juridic care sã susţinã aceastã aserţiune.²³

   Timişoara
   12.11.2006 (actualizat 20.12.2007)
    ^© 2006-2015, Sorin FORŢIU

P.S. Pentru amãnunte despre autor -i.e. Sorin FORŢIU- consultaţi "Who's who în România", ediţie princeps, editura Pegasus Press, Bucureşti, 2002, 736 pagini, ISBN 973-85848-0-9; pagina 237.
-------------------------------------------------------------------------------------------
   NOTE:
^* Aparţine verb intranzitiv [Atestare: Bogdan Petriceicu HASDEU, Istoria Criticã a românilor. Pamântul ţãrei româneşti, vol. I-II, Bucureşti, Imprimeria statului şi Tipografia Antoniu Mãnescu, 1875, p. 3 / Prezentul indicativ: aparţin, (învechit) ~ţiu / Etimologie: (limba) francezã appartenir] 1 A ţine de cineva sau de ceva. 2 A fi proprietatea cuiva. 3 (Figurat) A se cuveni. 4 A fi în sarcina cuiva. 5 A face parte din ...
[apud "Micul dicţionar academic (MDA)", volumul I, Literele A-C, Academia Românã Institutul de lingvisticã "Iorgu Iordan-Al. Rosetti", Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2001, 776 pagini, ISBN 973-8240-69-7; p. 100]
1. disputat în etapa a VII-a a Ligii I - Bürger din 18.09.2006, scor 3:1.
2. din 3.03.2006, secţiunea Sinteze, articolul Sate nãşite anapoda de Diana LAZÃR.
3. Ioan-Aurel POP, Români şi Maghiari în secolele IX-XIV. Geneza statului medieval în Transilvania, ediţia a II-a, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-85893-0-4, p. 14 (Cuvânt înainte).
Mult mai grav este faptul cã profesorul Ioan-Aurel POP îşi permite, de la înãlţimea catedrei pe care o ocupã, sã îndoctrineze şi studenţii cu viziunile deformate ale sale (vezi prof. dr. Ioan-Aurel POP, Istoria Transilvaniei medievale: de la etnogeneza românilor pânã la Mihai Viteazul, 1997, Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Catedra de Istorie Medievalã, Editura Presa Universitarã Clujeanã, Colecţia Universitaria (Cursuri universitare pentru studenţi) 6, Cluj-Napoca, 274 pg., I.S.B.N. 973-9261-24-8; p. 5: "Sub aspect geografic şi istoric, Transilvania reprezintã teritoriul fostului voievodat, care a funcţionat pânã la 1541. Ulterior (când? -n.m.), principatul a înglobat şi Maramureşul, Crişana şi pãrţi din Banat (pentru cât timp?), de aceea sensul noţiunii de Transilvania s-a lãrgit (iar apoi s-a contractat!). Astãzi (pe ce te bazezi, mon cher?), Transilvania, în sens larg, înseamnã (pe ce bazã şi pentru cine?) zona intracarpaticã, Banat (sb.m.), Crişana şi Maramureş. În lucrare, se va folosi noţiunea cu ambele sensuri, fãcîndu-se, dupã necesitãţi, precizãrile cerute de context, dar cercetarea noastrã a avut în atenţie deopotrivã pãrţile vestice şi teritoriul intracarpatic."
4. şi prin omisiune: "Sub raportul întinderii, principatul Transilvaniei cuprindea, în mare, ţinutul din interiorul arcului carpatic. Crişana şi Maramureşul fãceau parte din aşa-zisul Partium, care, în unele perioade istorice, a fost în mare mãsurã sub autoritatea principelui transilvãnean. Întregul Banat a fãcut parte constitutivã din Principat pânã în anul 1552 (n.m. în fapt, doar pentru 7 ani, între 1.08.1544 - vara 1551), când sudul şi centrul sãu au devenit teritoriu otoman" susţine Anton DÖRNER în capitolul Structura puterii. Organizarea teritorial-administrativã a Transilvaniei. Întinderea Transilvaniei din "Istoria Transilvaniei" (vol. 2: de la 1541 pânã la 1711), coord. Ioan Aurel POP, Thomas NÄGLER, MAGYARI András, Institutul Cultural Român - Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2005, 450 pg., ISBN: 973-7784-06-5; p. 173.
   Am râs cu lacrimi de afirmaţia lui Ovidiu PECICAN din articolul Trecutul transilvan şi foamea de sintezã, publicat în revista Provincia [anul II, nr. 3(11), martie 2001]: "Dar au mai scris sinteze istorice pe tema Ardealului şi A. T. Laurian (Temişana, sau scurtã istorie a Banatului temişan; Die Romänen der österreichischen Monarchie), ...". Curat murdar, coane!
August Treboniu LAURIAN, Temişana sau Scurtã istorie a Banatului temişan, apãrutã mai întâi în Magazin istoric pentru Dacia (V, 1847, p. 185-330), iar apoi la Bucureşti (în Universul, IV, 1848, nr. 3-11, 18) precum şi în limba francezã, La Temisiane ou histoire abregée du Banat Timisien, f.1., f.d.
   (Prof. dr. Coriolan) Ovidiu PECICAN, membru al "Asociaţiei Istoricilor din Transilvania şi Banat", recunoaşte cã "Banatul, zona Mureşului inferior (Aradul), Bihorul, Sãlajul, Sãtmarul şi Maramureşul n-au fost în trecut subsumate administrativ Transilvaniei. Cel puţin în epoca modernã, diferenţele de statut social dintre - sã zicem - românii din Transilvania istoricã şi cei din Banat ori Cîmpia Aradului au fost notabile, cei din urmã bucurîndu-se de mai multe drepturi şi scãpînd mai devreme din iobãgie". Şi cu toate acestea, el este doar un exponent al teoriei cã "Ardealul nu este o entitate organicã, ci un mãnunchi de ţãri: Transilvania noastrã contemporanã cuprinde nu doar Transilvania istoricã, ci şi aşa-numitul Partium. Banatul, zona Mureşului inferior (Aradul), Bihorul, Sãlajul, Sãtmarul şi Maramureşul ... " (Ovidiu PECICAN, Partid transetnic sau forum civic?, în revista Provincia, nr. 6 / octombrie 2000, p. 6; articol preluat şi de revista 22, nr. 45 / 2000).
În fapt, Ovidiu PECICAN reia şi generalizeazã nepermis - pentru cã Banatul nu apare printre "ţãrile" amintite - doar afirmaţia copiistului Simion DASCÃLU de la mijlocul secolului XVII (1647-'52). Acesta prezintã astfel voievodatul Transilvaniei: "Ţara Ardealului nu ieste numai o ţarã însãş, ci Ardealul sã chiamã mijlocul ţãrii, care multe cuprinde în toate pãrţile, în care stã şi scaunul crãiei. Iarã pre la marginea ei sântu alte ţãri mai mici, carile toate de dânsa sã ţin şi suptu ascultarea ei sântu: întâi cumu-i Maramoreşul, dinspre Ţara Leşeascã şi Ţara Sãcuiascã dispre Moldova şi Ţara Oltului dispre Ţara Munteneascã şi Ţara Bârsei, Ţara Haţegului, Ţara Aoaşului şi sântu şi alte holde multe, carile toate ascultã de Crãiia Ungureascã şi sã ţinu de Ardeal." (Ovidiu PECICAN, Istorii intersectate. Comentarii critice, Editura Universitãţii de Vest, Timişoara, 2007, 302 pg. ISBN978-973-125-091-5; p. 39: Ţãrile Transilvaniei medievale, studiu publicat iniţial în revista Dilema, an X, nr. 471, 22-28.03.2002, p. 8 drept Ţãrile Transilvaniei medievale şi identitatea ardeleneascã).
   Pentru alţi reprezentanţi de azi ai şcolii de istorie clujene, lucrurile sunt mult mai clare. De exemplu, în Istoria României. Transilvania (coordonator dr. ec. Anton DRÃGOESCU, Societatea Cultural-ştiinţificã "George Bariţiu" Cluj-Napoca, Editura "George Bariţiu", vol. I, 1997, 1166 pg.; vol. II, 1999, 1642 pg.) se menţioneazã (vol. I, Introducere) cã "în nord (sic! sud - n.m.) vestul ţãrii este prezentã provincia Banat, constituitã din trei judeţe: Timiş, Arad (sic! doar partea actualului jud. Arad existentã la sud de râul Mureş aparţine de Banat - n.m.) şi Caraş-Severin ...
2. TRANSILVANIA, BANAT ŞI CRIŞANA-MARAMUREŞ
Cele trei provincii geografico-istorice (i.e. Banat, Crişana, Maramureş - n.m.) cuprinse adesea, fãrã o argumentare ştiinţificã corespunzãtoare, sub numele Transilvania ... Mai pregnantã apare inadvertenţa de cuprindere a provinciilor amintite sub un singur nume - Transilvania - atunci când se au în vedere locuitorii acestor teritorii. Astfel, populaţia din sud-vestul ţãrii, în ansamblu din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Arad, este cunoscutã sub numele de bãnãţeni, cei de pe Crişuri sunt bihoreni sau crişeni. Iar cei din nord-vestul ţãrii sunt maramureşeni, nume care nu pot fi atribuite sub nici o formã locuitorilor de la interiorul Carpaţilor.
Pot fi aduse, în legãturã cu aceastã problemã, o serie de alte argumente sau cele menţionate suportã detalieri corespunzãtoare. Dintre toate, subliniem doar faptul cã în cercetarea geografico-umanã a perioadei interbelice problema definirii acestor teritorii a fost corectã, iar în Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920), în articolul 45, Ungaria recunoştea unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România." De fapt, aceastã ultimã afirmaţie este falsã pentru cã articolul 45 al Tratatului de la Trianon nu aminteşte numele Banat, Transilvania, Crişana ori Maramureş.
4a. Ştefan PASCU nu este pionierul acestei abordãri ci doar exponentul cel mai "vehement" al ei. De exemplu, Coriolan SUCIU publica în 1967 un "Dicţionar istoric al localitãţilor din Transilvania", Editura Academiei RSR, Bucureşti, vol. I-II, în care îndesa deavalma sub numele de Transilvania şi Banatul, şi Crişana şi Maramureşul. Referent ştiinţific al dicţionarului era şi Ştefan PASCU! Nimic nu este întâmplãtor.
   Dar încã din 1951, sub conducerea sinistrului Mihail ROLLER [* 6.05.1908, Buhuşi; 21.06.1958 (sinucidere)], Banatul fusese deja încorporat în Transilvania; vezi Documente privind Istoria României, Academia Republicii Populare Române (comitetul de redacţie: Ioan Ionaşcu, L. Lãzãrescu-Ioneşti, Barbu Câmpina, Eugen Stãnescu, D.(avid) Prodan, redactor responsabil Mihail ROLLER), Editura Academia Republicii Populare Române, volumul I (1075-1250), 1951, Veacul XI, XII si XIII, C. Transilvania; volumul II (1251-1300), 1952, Veacul XIII, C. Transilvania; etc.
   O scurtã listã de cãrţi publicate în perioada interbelicã (şi chiar mai repede!) ne aratã cã atunci lucrurile erau încã destul de clare pentru majoritatea intelectualilor:
- Etymologicum Magnum Romaniae dicţionarul limbei istorice şi poporane a românilor lucrat dupã dorinţa şi cu cheltuiela M. S. Regelui Carol I sub auspiciele Academiei Române, Bogdan Petriceicu HAŞDEU, Editura Socec & Teclu, Bucuresci, 1890, tom II, p. 287 - Ardeal: "în Transilvania, în gura poporului, Ardeal are un sens mult mai restrîns. Bîrsa sau regiunea Braşovului nu e Ardeal; de asemenea, nu e Ardeal Haţegul; nici munţii Abrudului, cu atît mai puţin ungurenii din Crişana şi bãnãţenii. De aceea, în literatura poporanã din Transilvania, prin Ardeal trebuie sã înţelegem totdeauna numai centrul şi laturea rãsãriteanã a ţãrei."
- Campania electoralã. Cãtre alegãtorii Partidului Naţional Român din Ardeal, Banat, Crişana, Satu-Mare şi Maramureş. Lãmuriri şi învãţãturi, (fãrã editurã), Braşov, (fãrã an de apariţie).
- Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul. Suprafaţa, sol, populaţie, agriculturã, proprietãţi, industrie, comerţ, cãi de comunicaţie, instituţii financiare, învãţãmânt, administraţie etc. cu o hartã etnograficã, V. P., N. I., Tipografia Curţii Regale F. Göbl, 1915, 32 pagini.
- Dicţionarul numirilor de localitãţi cu poporaţiune românã din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramurãş, Silvestru MOLDOVAN, Editura Asociaţiunii pentru Literaturã Românã şi Cultura Poporului, Sibiiu, 1919 (ediţia a 2-a).
- Ardealul, Banatul, Crişana şi Maramurãşul din punct de vedere agricol, cultural şi economic, Ion ENESCU (geograf), Iuliu ENESCU, Tipografia profesionalã Dimitrie C. Ionescu, 1915 (douã ediţii; a treia ediţie la Editura Librãriei Socec & Co., Bucureşti, 1920).
- Dicţionarul Transilvaniei, Banatului şi a celorlalte Ţinuturi alipite, C. MARTINOVICI, N.(icolae) ISTRATI, Institutul de Arte Grafice "Ardealul", Cluj, 1921, 112 p. + 296 p. + 64 p. (n.m. - C. MARTINOVICI era şeful statisticii regionale şi profesor la Academia de Agriculturã din Cluj iar Nicolae ISTRATI era şeful secţiei agricole la Statistica regionalã din Cluj).
- Muzeele din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş. Trecutul, prezentul şi administrarea lor, Coriolan PETRANU, Bucureşti, Editura Cartea Româneascã, 1922, 227 pagini.
- Protocolul Congresului naţional-bisericesc ordinar al mitropoliei Românilor ortodocşi din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramurãş întrunit la Sibiiu la 10/23 Februarie 1920, Sibiiu, Tipografia Arhidiecezanã, 1923, 279 pagini.
- Jertfele românilor din Ardeal, Banat, Crişana, Sãtmar şi Maramurãş aduse în rãsboiul mondial din anii 1914-1918, Teodor V. PÃCÃŢIAN, Sibiu, Editura "Asociaţiunii", 1923.
- Problema şcoalelor minoritare din Ardeal şi Bãnat, Iosif POPOVICI, Cluj, Editura Ardealul, 1925.
- Indicatorul comunelor din Ardeal şi Banat, Nicolae ISTRATI, Cluj, 1925.
- Regimentele grãnicereşti din Ardeal şi Banat la 1840, Ştefan MANCIULEA, Anuarul Institutului de Istorie Naţionalã din Cluj, nr. V, 1928-1930, p. 431- 448.
- Erdelyi es Banati Kozgazdasagi Lexicon, Oradea, 1929.
- revista "Transilvania, Banatul, Crişana, Maramureşul 1918-1928", care apãrea în ianuarie 1929 la Bucureşti sub egida editurii şi tipografiei Cultura Naţionalã.
- Judeţele din Ardeal şi din Maramureş pînã în Banat. Evoluţia teritorialã, V.(asile) MERUŢIU, Intitutul de Arte Grafice "Ardealul", Cluj, 1929, 235 pagini.
- Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul, 1918-1928, editori Emanoil BUCUŢA, Dimitrie GUSTI, vol. I-II, Bucureşti, Editura Cultura Naţionalã, 1929.
- Poeţi din Ardeal şi Banat, culegere de Ion PILLAT, Bucureşti, Editura Cartea Româneasca, [1936], 80 pagini.
- Ziaristica ardeleanã şi bãnãţanã dinainte de rãzboiu (Conferinţã ţinutã la 23 ian. 1938 în Palatul Cultural din Arad cu prilejul comemorarii lui Gustav Augustini), Sever BOCU, Biblioteca Cercului de studii, [Arad?], Editura Tipografia Româneascã, [1938?].
- Ce este Transilvania?, S.(imion) MEHEDINŢI, Biblioteca Revistei Istorice Române, (nr.) IV, M.(onitorul) O.(ficial), Imprimeria Naţionalã, Bucureşti, 88 pg., 1940. Hãrţile de la paginile 8, 21 sunt extrem de grãitoare referitor la ce înţelege autorul prin Transilvania.
- Teatrul românesc în Ardeal şi Banat (1919-1944) , întocmit de dr. Aurel BUTEANU, volum editat de Teatrul Naţional din Cluj cu prilejul împlinirii unui sfert de secol de activitate, Timişoara, Editura Institutul de Arte Grafice "G. Matheiu", [1945?], 432 pagini.
- Ardealul, Banatul, Crişana maramureşanã şi Bucovina (cu o hartã), Ion JALEA, Bucureşti, Editura Steinberg, 48 pagini.
- Lista abonaţilor telefonici din Ardeal, Banat, Crişana, Maramureş.
- etc.
- Filmul etnografic -cu titlul "Poemul muzical etnografic" - sau Ardealul, Banatul, Crişana şi Maramureşul în port, joc şi cântare- al lui Dr. Tiberiu BREDICEANU [compozitor şi folclorist; * 2.04.1877, Lugoj; † 19.12.1968, Bucureşti -n.m.] a fost prezentat în premierã la Sibiu pe 19.08.1905 cu ocazia inaugurãrii "Muzeului Asociaţiunei" (i.e. Astra -n.m.).
- în "Decretul lege (din 7.11.1939) pentru înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române a Timişoarei precum şi pentru modificarea întinderii unor Episcopii Ortodoxe Române" se specificã clar cã noua Episcopiei Ortodoxã Românã a Timişoarei este sufraganã a Mitropoliei Ardealului, Banatului, Crişanei şi Maramureşului (Documente privitoare la istoria Mitropoliei Banatului, I. D. SUCIU, R. CONSTANTINESCU, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1980, vol. I, 624 + XXXXIV pg.; vol. II, 521 (627-1148) + XX pg.; vol. II, p. 1023-1024).
Excepţie fac:
- Enciclopedia româna, Dr. C. DIACONOVICH, vol. I-III, Editura W. Krafft, Sibiu, 1898-1903,
-tomul ântâiu (A-Copenhaga), 936 pg.; p. 242:
"Ardeal [magh.(iarã) Erdély], este în general numele poporal al Transilvaniei în acest sens se folosesce şi în cronicarii noştri, numai cã unii din ei numesc cu acest nume, afarã de Transilvania proprie, şi ţinuturile Ungariei, cari sub principii ardeleni au aparţinut A.(rdealu)-lui. în gura poporului sub A.(rdeal) nu se înţelege întreaga Transilvania, ci numai centrul şi partea resãriteanã a ei. Celelalte pãrţi au numiri deosebite, precum ţeara Bârsei, a (ţeara) Oltului, a (ţeara) Haţegului. Astfel oltenii de pe la Fãgãraş trecend Oltul dic, cã merg în A.(rdeal); nici Moţii nu se considerã a face parte din A.(rdeal)."
   Din pãcate Diaconovich nu indicã cine sunt acei cronicari care numesc drept Ardeal, înafarã "de Transilvania proprie, şi ţinuturile Ungariei, cari sub principii ardeleni au aparţinut A.(rdealu)-lui." Aceste ţinuturi ale Ungariei sunt Partiumul (în mare, Crişana, Sãtmar, Maramureş) precum şi regiunea numitã în istoriografia româneascã Banatul de Lugoj-Caransebeş. Ultimul, în fapt, circa o treime din Banatul istoric, a fost sub conducerea principilor ardeleni doar între douã perioade: 1.08.1544 → vara 1551 şi mai 1554 → 11.10.1658.
-tomul al treilea (Kemet-Zymotic), 1276 pg.; p. 1118-1120:
"Transilvania, numire geograficã-istoricã a platoului format de Carpaţii sud-estici ... cele 16 comitate ungare cari formau odinioarã T.(ransilvania sunt) (cott. Alba infer., Bistra-Nãseud, Braşov, Ciuc, Cluj, Fãgãraş, Hunedoara, Mureş-Turda, Odorheiu, Selagiu, Sibiiu, Solnoc-Dobâca, Têrnava mare, Têrnava micã, Treiscaune şi Turda-Arieş)."
   Dupã cum se poate observa, Corneliu DIACONOVICH nu este consecvent cu sine însuşi pentru cã existã diferenţe de substanţã între ce înţelege el prin Ardeal şi ce prin Transilvania.
   În fapt, acesta este mare problemã dintotdeauna a istoriografiei şi geografiei transilvane (pentru cã noi, bãnãţenii, nu am avut niciodatã acestã problemã ştiind exact ce sã înţelegem prin Banat); ce sã înţeleagã prin Transilvania / Ardeal ? Cum definesc geografic Transilvania / Ardealul ? A rãspunde la aceste întrebãri fãrã a lua în considerare evoluţia istoricã în timp a Transilvaniei, singura care poate defini limitele teritoriale ale provinciei corespunzãtoare fiecãrei perioade istorice, este un demers cu o finalitate mincinoasã iar generalizãrile sunt inacceptabile. Şi aceasta pentru cã Transilvania istoricã (sec. X-XIV) este diferitã ca întindere de Transilvania principatului care la rândul ei este diferitã ca întindere de Transilvania habsburgicã.
- Ardealul nostru - Transilvania, Banatul, Crişana, Maramureşul. Din punct de vedere geografic, economic, administrativ şi mai ales financiar, Cristu S. NEGOESCU, Bucureşti, 1919, 591 pg. "Fost administrator al Casei Şcoalelor, inspector general, deputat, etc." şi profesor Cristu S. NEGOESCU credea fals [p. 2-3] cã "sub numele colectiv de Ardealul", care ar fi "o simplã unitate naţionalã şi nici de cum politicã", se înţelege "mai în amãnunt Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul".
Existã şi reprezentanţi ai şcolii clujene de istorie care deja din perioada interbelicã au asimilat Banatul Transilvaniei; sã oferim şi câteva exemple:
- Minerva - Enciclopedia Românã, Comitetul de redacţie: Alexandru C. Pteancu, Augustin Maior, Ştefan Meteş (istorie), Romulus Demetrescu, Valeriu Bologa, Aurelian Florinescu (geografia), Victor Laţiu, Sever Pop, Septimiu Popa, Ana Voileanu-Nicoarã, Ion Muşlea, Alexandru Cristescu, Petru B. Cîrlea, Editura Comitetului de Redacţie al Enciclopediei Române Minerva, Cluj, 1929, 978 pagini; p. 90:
"Ardeal.Se obişnuieşte a se da numele de A.(rdeal) provinciilor, care au fãcut parte din fostul stat maghiar şi care s-au unit la patria mumã prin votul solemn ce l-au dat poporul la 1 Dec.(embrie) 1918. în adunarea dela Alba-Iulia. Acestea sunt: Podişul Transilvaniei, Banatul, ţara Crişurilor şi Maramureşul. Poporul obişnuieşte sã numeascã A.(rdeal) numai partea din centru, N.(ordul) şi NE.(Nord-Estul) a podişului Transilvaniei. Celelalte pãrţi s.(unt) pentru el: ţara Bârsei, ţara Oltului (Fãgãraşul), ţara Pãdurenilor (Haţeg), ţara Moţilor, etc."
   Trebuie observat cã autorii clujeni ai encicopediei au ales sã defineascã un teritoriu geografic prin intermediul unui act politic. Curat "ştiinţific"! Aceastã opţiune aratã clar nivelul competenţei acestor autori care uitã sã menţioneze Sãtmarul (sau l-au inclus în ţara Crişurilor ori Maramureş?) în enumerarea lor. Oricum, Banatul NU s-a unit cu "patria mumã prin votul solemn ce l-au dat poporul la 1 Dec.(embrie) 1918. în adunarea dela Alba-Iulia". Chiar sã nu fi ştiut autorii cã dacã Transilvania se unise deja cu regatul România prin Decretul regal privind ratificarea unirii Transilvaniei cu România din 26.12.1918, armata românã a intrat în Timişoara doar la 3.08.1919? Situaţia juridicã a Banatului istoric va fi clarificatã doar prin Tratatul de pace din 4.06.1920 (art. 27, pct. 3) semnat în marele palat Trianon din Versailles, Franţa între regatul Ungariei şi Puterile Aliate (USA, Marea Britanie, Franţa, Italia, Japonia) împreunã cu Puterile Asociate (Cehoslovacia, România şi regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor) când regiunea este împãrţitã în 3 pãrţi între:
-România (2 / 3; 18966 km²; comitatul Temes îşi pierde partea sudicã);
-regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor (ţarã cunoscutã dupã 1929 drept Yugoslavia) (1 / 3 din regiune; 18966 km²; aproape întreg comitatul Torontal; numai partea de NE a comitatului este alipitã judeţului Timiş din România) şi
-Ungaria (284 km²; zona din jurul oraşului Szeged; însemnând 1% din total).
-Ioan LUPAŞ, Cronicari şi istorici români din Transilvania - şcoala Ardeleanã, vol. I-II, Editura Scrisul Românesc, Craiova, [1933], cu toate cã recunoaşte implicit existenţa unui Banat separat de Transilvania [p. 5: Umanistul Nicolae Olahus despre Muntenia, Moldova, Transilvania şi Banat] şi are cunoştiinţã de acest fapt şi din alte studii publicate de el în carte [vezi p. 156, 256, 261, 300, 383], include autori eminamente bãnãţeni ca Nicolae Tincu-Velia, Vicenţie Babeş, Patriciu Drãgãlina, George Popoviciu, etc. printre istoricii transilvãneni iar lucrãrile lor despre Banat în istoriografia transilvanã. Dar el nu este consecvent în aceastã problemã pentru cã în studiul Frãmântãrile revoluţionare transilvane, bãnãţene, moldovene şi muntene în I-a jumãtate a veacului al XIX-lea, care a fost publicat iniţial imediat dupã cel de-al doilea rãzboi mondial în cartea Studii, conferinţe şi comunicãri istorice, vol. V, Cluj-Sibiu, 1945-1946, 511 pg; p. 219 (şi preluat în Din istoria Transilvaniei, ediţie îngrijitã de Maria VLASIU, Editura Eminescu, Bucureşti, XVI + 414 pg, 1988; p. 121), Lupaş recunoaşte, din nou implicit, identitatea distinctã a Banatului faţã de Transilvania.
-Ştefan PASCU, Transilvania în lumina datelor geopolitice, istorice şi statistice, Tipografia "Lumina", Blaj, 1944, afirmã [p. 43, 45] cã "La pãtrunderea Ungurilor [sic! De ticurile milenare te dezveţi foarte greu! -n.m.] în Transilvania existau aşadar trei ducate sau voevodate [traducerea ducat / voievodat este forţatã -n.m.] în frunte cu trei duci sau voevozi: Menumorut ... în ţara Crişurilor, Glad între Mureş şi Dunãre, prin urmare în Banat şi Gelu în ţara Transilvaniei propriu zise ... Al doile ducat sau voevodat întâlnit de Unguri în încercãrile lor de pãtrundere pe pãmântul transilvan a fost acela dintre Mureş şi Dunãre, adicã din Banat ...". Deci, şi pentru Ştefan PASCU exista o "ţara (a) Transilvaniei propriu zise" şi o altã Transilvanie care includea şi Banatul şi Crişana.
   Cu toate acestea, eu nu am gãsit încã reprezentantul acestei şcoli de istorie clujene care sã fi demonstrat clar şi logic în opera sa pentru ce ar trebui sã acceptãm cã Banatul aparţine de Transilvania; existã doar simple afirmaţii fãrã nici o acoperire. Şi din acest punct de vedere, aceşti reprezentanti ai şcolii clujene de istorie se aseamãnã pânã la identitate cu şcoala ungarã / maghiarã de istorie. De exemplu, în History of Transylvania, KÖPECZI Béla (& MAKKAI László, SZÁSZ Zoltán, ...), vol. I (From the Beginnings to 1606); p. 1:
{1-1.} INTRODUCTION TO THE ENGLISH EDITION
"... Bounded in the east and south by the Carpathian mountain range, historic Transylvania extended in the west to the Szigethegység (Apuseni Mountains); however, since 1919, Transylvania also encompasses, in the north, the Partium (Regni Hungariae Partes) (sic! corect este partium regni Hungariae - n.m.), lands that were once part of Hungary proper, and, in the west, a slice (felie, bucatã - t.m.) of the Banat."
   Extrem de voit expeditivã aceastã descriere a ceea ce înţeleg autorii lucrãrii din 1986 (în trei volume şi tradusã în toate limbile de circulaţie mondialã şi postatã pe Internet!) prin Transilvania. De ce oare, doar dupã 1919, o "felie" din Banat este inclusã în Transilvania nu se mai explicã. Cum nu se explicã pe ce baze se face aceastã operaţie. Cã cine o face, ştim; întreaga culturã maghiarã (ante şi post 1918). Oricum, acesteia nu i-a plãcut niciodatã denumirea de Banat / Bánság pentru cã îl considerau un nume pur habsburgic. Iar habsburgii nu au retrocedat Ungariei partea centralã şi de nord a teritoriul Banatului istoric vreme de 62 de ani (1716-'78) în ciuda vehementelor şi constantelor insistenţe maghiare. Partea de sud a Banatului istoric (graniţa militarã) a rãmas însã în subordinea directã a autoritãţilor militare habsburgice chiar pânã la 1871. De menţionat cã între 4.03.1849-27.12.1860 Banatul istoric este din nou sub directa conducere a autoritãţilor vieneze fiind încorporat în regiunea adiministrativã "Voievodina sârbeascã şi Banatul Timişan". De aceea, intelectualii maghiari s-au forţat din rãsputeri sã nu foloseascã în operele lor denumirea de Banat / Bánság. Aşa au apãrut şi surogatele Dél-Magyarország (Ungaria de Sud) şi Temesköz. Pentru cã Dél-Magyarország a fost un nume administrativ folosit mai ales între 1867-1918, în ultima perioadã (dupã 1989) se încearcã resuscitarea şi promovarea conceptului confuz de Temesköz / Temeskuz.
5. acest aspect este discutabil; a circulat zvonul cã Ştefan PASCU [* 14.10.1914; † 2.11.1998] ar fi apelat excesiv la munca "negrilor". Nu ar fi de mirare pentru o persoanã care a debutat -direct cu o lucrare de sintezã despre "Istoria Transilvaniei" publicatã la Blaj în 1944- publicând, sub nume propriu, chiar notele luate la cursul profesorului Ioan LUPAŞ [* 9.08.1880, Sãliştea Sibiului; † 3.07.1967, Bucureşti] dupã cum îşi aminteşte David PRODAN [* 13.03.1902, Cioara/azi Sãlişte, jud. Alba; † 11.06.1992, Cluj] în memoriile sale.
David PRODAN, Memorii, Text îngrijit şi adnotat, cu o postfaţã de Aurel Rãduţiu, Editura Enciclopedicã, Bucureşti, 1993, 239 pg., ISBN 973-45-0057-0; p. (172-)176-218.
6. Ştefan PASCU, Voievodatul Transilvaniei, ediţia a II-a, editura Dacia, Cluj, 1972, vol. I, p. 6-7 (Cuvînt înainte).
7. cu excepţia unei foarte scurte perioade de timp între 1258-1261.
8. János II Zsigmond István Zápolya [* 8.07.1540, Buda; † 14.03.1571, Alba Iulia].
9. George Martinuzzi / Juraj Utjeenović [* 1482, Kamicac, Dalmatia; † 16.12.1551, Vinţu de Jos], episcop de Oradea şi conducãtor de facto al Transilvaniei.
10. Petrus Petrovics de Suraklin [† 13/15.10.1557, Cluj].
11. Nu ne vom ocupa aici de legãtura populaţiei româneşti din Banat cu cea din Transilvania. Este destul sã menţionãm cã Transilvania nu are un dialect propriu pentru cã "partea sud-vesticã formeazã o arie dialectalã cu Banatul, partea nord-vesticã cu Crişana, cea sudicã cu Muntenia şi cea esticã cu Moldova" [Lupaş-Vlasiu¹⁵, 44] iar partea nordicã cu Maramureşul.
11a. Lucia TURC [& all], Bibliografia istoricã a Transilvaniei (1936-1944) - bibliografie selectivã, Biblioteca Bibliologicã Fondatã de I. CRÃCIUN, Serie nouã, 13(32), Presa universitarã clujeanã, Colecţie "Philobiblon" a Bibliotecii Centrale Univesitare "Lucian Blaga", Cluj-Napoca, 1998, 351 pg., ISBN 973-9354-37-8; p. 2.
12. cel de pânã la Tratatul de pace din 4.06.1920 (art. 27, pct. 3) semnat în marele palat Trianon din Versailles, Franţa între regatul Ungariei şi Puterile Aliate (USA, Marea Britanie, Franţa, Italia, Japonia) împreunã cu Puterile Asociate (Cehoslovacia, România şi regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor) când regiunea este împãrţitã în 3 pãrţi între:
-România (2 / 3; 18966 km²; comitatul Temes îşi pierde partea sudicã);
-regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor (ţarã cunoscutã dupã 1929 drept Yugoslavia) (1 / 3 din regiune; 18966 km²; aproape întreg comitatul Torontal; numai partea de NE a comitatului este alipitã judeţului Timiş din România) şi
-Ungaria (284 km²; zona din jurul oraşului Szeged; însemnând 1% din total).
13. Conferenţiar univ. dr. Marius BIZEREA, Banatul, ca unitate şi individualitatea istorico-geograficã în cadrul pãmântului locuit de români, în Tibiscus - Etnografie, revista anualã editatã de Muzeul Banatului, Timişoara, 1975, 290 pagini; p. 7-25.
14. cu lãţimea între 10 şi 30 de km.
15. Marina LUPAŞ-VLASIU, Aspecte din istoria Transilvaniei (ediţia a II-a), editura România Press, Bucureşti, 2001, 320 pagini, ISBN 973-8236-06-1; p. 10.
16. Ioan SLAVICI, Românii din Ardeal, Biblioteca "Minerva" No. 86., Bucureşti, Editura "Cartea Româneascã" S.A., 130 pg., [1910 sau 1912?]; p. 23-24.
17. în mod normal ungurean înseamnã, mai nou, român din Transilvania dar aici are înţeles de român din pãrţile ungureşti, adicã din Partium.
18. Radna este o localitate la nord de râul Mureş iar Lipova la sud de acelaşi râu. Cele douã localitãţi sunt unite de un pod. Azi, Lipova, Radna şi satul Şoimoş formeazã oraşul Lipova.
19. Ioan SLAVICI¹⁶ numeşte greşit graiul din bazinul Crişurilor moldovenesc. În fapt, este vorba de graiul crişenesc.
19a. localitate situatã pe malul drept al râului Mureş, în actualul judeţ Hunedoara, chiar chiar înainte de intrarea Mureşului în judeţul Arad.
19b. Ioan SLAVICI¹⁶, p. 5-6.
20. 29.08.1541: otomanii cuceresc Buda. Pânã la aceastã datã regiunea Banatului şi voievodatul Transilvaniei sunt înglobate în regatul medieval maghiar fãrã a exista o legãturã administrativã directã între comitatele bãnãţene / banatul de Severin şi voievodatul Transilvaniei.
21. la începutul secolului XVIII, 1 / 6 din suprafaţa totalã a Banatului era o zonã mlãştinoasã, inundatã în fiecare an, cu lacuri multe şi întinse.
22. Silviu DRAGOMIR, Studii de istorie medievalã (ediţie îngrijitã, studiu şi note de Sorin ŞIPOŞ), Centrul de Studii Transilvane, Universitatea din Oradea, Fundaţia Culturalã Românã, Biblioteca Rerum Transsilvanić, XXI, Cluj-Napoca, 248 pg., 1998, ISBN 973-577-182-9; p. 171.
23. Subscriu la opinia exprimatã de Cristian GAŞPAR în studiul sãu Transilvania sau Ardeal? Gânduri de filolog, publicat pe 15.11.2006 în ziarul & pe Web Site-ul de culturã Observatorul, din Toronto, Canada: "Astãzi, mulţi vorbitori de românã (mai cu seama cei de peste Carpaţi), folosesc cuvintele Ardeal şi Transilvania pentru a numi toate teritoriile de peste munţi. O asemenea folosire, deşi este, fãrã îndoialã, lesnicioasã, e prea puţin corectã. Din punct de vedere istoric, Ardeal înseamna doar partea de ţarã cuprinsã între Carpaţii apuseni, cei rãsãriteni şi cei de miazãzi. în afara acestui spaţiu se aflã, pornind de la sud cãtre nord, Banatul, Crişana (numitã în trecut Partium) şi Maramureşul, pãrţi de ţarã pe care, dupã pãrerea mea, trebuie sã le deosebim şi sã le numim întotdeauna cu numele lor fireşti. Pe lângã argumentele de ordin istoric, faptul cã în fiecare dintre acestea se vorbeşte un grai aparte, nicidecum "ardeleneşte" (un grai "ardelenesc", de altfel, nici nu existã!) este un motiv puternic pentru a nu cãdea în pãcatul simplificãrii. Dealtminteri, dupã cum spuneam mai înainte, simplificãrile de felul acesta sunt curente mai cu seama printre cei care nu locuiesc în "Ardeal", cãci nu cred cã vreun moroşan ori un bãnãţean s-ar declara vreodatã de bunã voie "ardelean".
În spatele generalizãrilor se ascund necunoaşterea şi o lipsã de interes (ca sã nu-i spun de-a dreptul dispreţ) faţã de istoria şi geografia ţãrii unde trãim cu toţii laolaltã de 83 de ani."
24. Florin ŞPERLEA, De la Vlad Ţepeş la Ceauşescu. Expresii memorabile româneşti explicate în contextul lor istoric, Bucureşti, Editura Corint, 2001, 166 pg.; p. 52; dupã Constantin BACALBAŞA - [Bucurescii de altãdatã], Bucureştii de altãdatã, ediţie îngrijitã de Aristiţa şi Tiberiu AVRAMESCU, Bucureşti, vol. II (1878-1884), Editura Eminescu, 1993; p. 162.

Pentru cronologie s-a consultat, în principal, urmãtoarea bibliografie:
-Mihnea BERINDEI, Gilles VEINSTEIN, L'Empire ottoman et les pays roumains 1544-1545: études et documents, Editions de l'Ecole des hautes Études en sciences socials - Paris, Harvard Ukrainian Research Institute - Cambridge, c1987, 366 p., ISBN 0916458237.
-FÁBIÁN Gábor [* 28.12.1795, Vörösberény; † 10.12.1877, Arad], Arad vármegye leirása, historiai, geographiai és statistikai tekintetben, I rész: Historiai leirás, Buda, 1845, 214 p.
(Négy rézmetszettel és b. Orczy Lorincz arczk. A II és III kötet kéziratban maradt. Ism. Tud. Gyujt. 1836. II. IV.)
-Cãlin FELEZEU, Statutul Principatului Transilvaniei în raporturile cu Poarta otomanã (1541-1688), Editura Presa Universitarã Clujeanã, Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Teze de doctorat 3, Cluj-Napoca, 1996, 383 p., ISBN 973-9261-09-4.
-Cristina FENEŞAN, Constituirea principatului autonom al Transilvaniei, editura Enciclopedicã, Bucureşti, 1997, 348 p., ISBN 973-45-0201-8.
-Din cronologia judeţului Timiş, Vasile DUDAŞ (coordonator), Ioan HAŢEGAN, Sorin BERGHIAN, Constantin C. GOMBOŞ, Mariana CERNICOVA, editura Marineasa, Timişoara, 2004, 514 p. ISBN 973-631-134-1.
-Istoria Transilvaniei (vol. 1: pânã la 1541), coord. Ioan Aurel POP, Thomas NÄGLER, Institutul Cultural Român - Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2003, 373 p. + XII planşe, ISBN: 973-85894-6-3.
-Istoria Transilvaniei (vol. 2: de la 1541 pânã la 1711), coord. Ioan Aurel POP, Thomas NÄGLER, MAGYARI András, Institutul Cultural Român - Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2005, 450 p., ISBN: 973-7784-06-5.
-Vasile V. MUNTEAN, Contribuţii la Istoria Banatului, editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1990, 288 p.
De asemenea, au fost consultate articole şi studii publicate dealungul timpului în reviste de specialitate (prea multe pentru a fi toate menţionate aici).

CONTACT E-MAIL | ALTE COMENTARII