.: Academica :.

    CROCHIURI ASUPRA UNUI MIT: COPILUL UNIC ÎN BANAT (rezumat)
                                                                                                      de Sorin FORŢIU

   Este un loc comun a afirma cã bãnãţeanul a avut un singur copil şi cã, de fapt, românii bãnãţeni i-au copiat pe şvabii din Banat¹ adoptând acest obicei. Aceastã axiomã s-a impus în jurul deceniul trei al sec. XX când problema depopulãrii Banatului a provocat o adevãratã avalanşã de lucrãri² iar una din cauzele principale ale fenomenului, alãturi de emigrare, a fost identificat tocmai în sistemul "copilului unic" / Ein-Kindersystem (prin care înţeleg şi sistemul "fãrã copil" / Kein-Kindersystem sau cel "cu doi copii" / Zwei-Kindersystem).
Referitor la aceastã problemã se ridicã cel puţin douã întrebãri:
       -a avut bãnãţeanul întradevãr doar un singur copil ?
       -românul bãnãţean l-a copiat pe şvabul din Banat şi în acest aspect ?
   Din pãcate cercetãrile demografice serioase referitoare la Banat sunt destul de puţine³ iar datele statistice destul de controversate⁴. Subsecvent şi interpretarea acestor date este la fel de discutabilã. Acestã situaţie nu permite o evaluare cantitativa ci impune o evaluare calitativã şi punctualã⁵ folosind un tip de cercetare deductiv experimental. Şi de aceea⁶ vom încerca sã obţinem un rãspuns la cele douã întrebãri analizînd aproape exclusiv problematica în contextul ei şvãbesc.
   Sã amintim pentru început cã despre sistemul copilului unic se vorbeşte pentru prima datã în istoriografia şvãbescã din Banat în anul 1929⁷ în timp ce la românii bãnãţeni acest fenomen este descris deja în 1914⁸.
   Se poate contesta uşor cã în a doua jumãtate a sec. XIX se constatã o descreştere a populaţiei şvãbeşti în Banat iar acest fenomen ar reprezenta premiza necesarã pentru "moartea şvabului"⁹. Dacã analizãm datele statistice doar pentru judeţul Timiş¹⁰:

an / naţionalitate	români	germani	sârbi	unguri
1840	183000	85000	18000	4500
1870	150000	141000	24000	25000
1890	161000	160000	62000	36000
1910	169000	165000	69900	79000

vom observa cã în timp ce românii descresc cu 7,7 % în perioada 1840-1910, numãrul şvabilor aproape cã se dubleazã în aceeaşi perioadã de timp.
   Dacã cifrele statistice nu susţin concluzia -cvasiunanim acceptatã pânã acum!- a apariţie fenomenului copilului unic la şvabii din Banat, ne putem întreba cum se face cã în imaginarul social ea s-a putut impune. În opinia mea, explicaţia se gãseşte în analiza dreptului succesoral specific¹¹ şvãbesc, care în dialect se numeşte Frunt (sau Pfründnersystem): în baza unui contract, pãrinţii predau casa, curtea şi întreaga gospodãrie, pãmântul, cu toate drepturile şi obligaţiile, celui mai mare dintre copii¹² contra unei rente viagere iar ei se retrag în casa micã din aceeaşi curte. Dacã copilul investit se însoarã, atunci femeia sau bãrbatul care intrã în gospodãrie plãteşte jumãtate din valoare acesteia pentru a beneficia şi ceilalţi copii de ceva. Astfel se asigurã indivizibilitatea posesiunii rurale, scopul primordial al acestui sistem de moştenire cu un moştenitor principal / privilegiat (Anerberecht).
   De fapt, întreaga viaţã socialã a şvabului în Banat s-a învârtit în jurul acestui ţel -de-a prezerva o proprietate care sã-i asigure o "pensie" la bãtrâneţe- chiar dacã, sociologic vorbind, acesta l-a ţinut cumva într-o organizare familialã de tip medieval -Sippe- foarte bine descrisã de istoricul francez Jacques Le Goff¹³.
   Acest lucru nu este blamabil sau neapãrat rãu, cum ar pãrea la prima vedere şi ar susţine marxiştii. Din contrã, astfel, de exemplu, productivitatea agricolã este mai mare. Fapt care a provocat o relativã bunãstare a şvabilor în comparaţie cu restul locuitorilor Banatului care nu aplicau acest sistem de moştenire. În cazul acestora din urmã suprafeţele de teren s-au micşorat continuu -în proporţie geometricã am putea spune- datoritã faptului cã la masa succesoralã participau din ce în ce mai mulţi copii pentru simplul motiv cã aceştia ajungeau la maturitate în numãr mai mare în sec. XIX faţã de sec. XVIII¹⁴. De exemplu, în cazul comunei Liebling, jud. Timiş, comunã eminamente şvãbeascã înconjuratã doar de sate româneşti, locuitorii acesteia au reuşit sã achiziţioneze de-a lungul timpului parcelele fãrâmiţate din hotarul satelor învecinate astfel încît şi-au dublat posesia în mai puţin de un secol (între 1786-1869): de la 8761 la 19609 Joch / iugãre de pãmânt.
   Mai mult, acest sistem a provocat şi o accelerare a introducerii relaţiilor de piaţã capitaliste în Banat datoritã faptului cã restul copiilor erau forţaţi sã devinã meşteşugari sau zilieri. Surplusul de forţã de muncã apãrut la începutul sec. XIX s-a disipat prin migrãri interne¹⁵ pe toatã suprafaţa Banatului sau în regiunile învecinate (între 1860-1900): Slovenia, Szerém / Srem dar chiar şi pânã în Bulgaria. Asistãm, de fapt, la o creştere extensivã -noi colonizãri prin înfinţarea de sate- care ajunge la saturaţie în Banat la sfârşitul sec. XIX pentru cã nu mai existã pãmînt disponibil aici pentru colonizarea de noi sate. În perioada 1880-'90 doar 11 sate noi au mai putut fi ridicate: 7 sate în comitatul Krassó-Szörény / Caraş-Severin, 3 localitãţi în Temes / Timiş şi doar un sat în Torontal.
   Rezultatul vizibil al sistemului de moştenire şvãbesc este acela cã în casa pãrinteascã rãmîne un singur copil de familie iar acest fapt ar fi putut induce în imaginarul social mitul copilului unic al familiilor şvãbeşti.
   Enric FEICHTER susţine¹⁶ cã descreşterea natalitãţii este observatã pentru prima data la sârbii din Cenadul Mare în 1840 în timp ce la populaţia şvãbeascã din aceeaşi localitate fenomenul apare cu o generaţie mai târziu (între 1860-'65) şi aproape concomitent (doar 5 ani mai târziu) el fiind întâlnit şi la românii din comunã.
   Nu se poate omite constatarea cã declinul natalitãţii¹⁷ la populaţia şvãbeascã este intim legat de majora modificare juridicã din 1849 prin care ţãranului a primit dreptul de-a vinde şi cumpãra pãmânt iar moştenitorii au dobândit o egalitatea (inexistentã pânã atunci în cazul populaţiei şvãbeşti) în faţa masei succesorale precum şi prin legile agrare din 1848 şi patenta imperialã din 1853 prin care sunt eliberaţi şi împroprietãriţi iobagii care deţineau sesii.
   Presiunea demograficã şi economicã (acesta din urmã exercitatã şi de crescândul proletariat agricol), care nu şi-a gãsit o rezolvare definitivã în şi printr-o absorbţie urbanã, posibilã mai ales datoritã unei industrializãri accelerate, şi-a gãsit un debuşeu, la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX, în şi prin soluţia emigrãrii¹⁸. Şi chiar dacã nu existã date statistice¹⁹ extrem de concludente pânã în 1900²⁰, ştim cã în perioada 1900-'14 din Banat emigreazã 153653 persoane: 89455 şvabi, 28493 români, 19528 sârbi, 10623 unguri, 5554 alţii. Emigrãrile continuã şi dupã primul rãzboi mondial când, în perioada 1921-'30²¹, se estimeazã cã au emigrat circa 42300 de şvabi -17 % din populaţia germanã a Banatului!- doar în Statele Unite ale Americii.
   Existã şi alte explicaţii posibile pentru apariţia fenomenului de "urnã" în piramida vârstelor la populaţia şvãbeascã din Banat dupã 1890:
-sã nu uitãm cã în 1873 Banatul a fost cuprins de-o severã epidemie de holerã. De exemplu, doar în Jimbolia au murit, între 19.07. - 6.09.1873, peste 677 de şvabi / la o populaţie de 7413 romano-catolici în 1865 şi 7261 în 1875.
-menţinerea foarte ridicatã a mortalitãţii infantile (paradoxul observat de Sabin MANUILÃ²²: Banatul imita proporţia de naşteri a Europei occidentale şi întrecea proporţia de morţi la copii a Europei orientale).
-creşterea expectanţei de viaţã; în comuna Lovrin în 1780 speranţa de viaţã era de doar 8 ani iar în 1926 ajunsese la 60 de ani. Dacã în 1870 cei în etate de peste 45 de ani reprezentau doar 20 % din populaţia şvãbescã din Banat, în 1930 aceştia reprezentau deja peste 45 %.

   În concluzie se poate afirma fãrã a greşi cã nu şvabii sunt cei care au introdus moda copilului unic în Banat iar ca un final argument invit pe cei încã neconvinşi doar sã rãsfoiascã un Familienbuch²³.

   Timişoara
   28.11.2002²⁴

   P.S. Pentru amãnunte despre autor -i.e. Sorin FORŢIU- consultaţi "Who's who în România", ediţie princeps, Editura Pegasus Press, Bucureşti, 2002, 736 pagini, ISBN 973-85848-0-9; pagina 237.
-------------------------------------------------------------------------------------------
   NOTE:
1. Prin Banat, în contextul acestei lucrãri, înţeleg Banatul istoric.
2. O listã cuprinzãtoare se gãseşte în teza de doctorat -Problema descreşterii populaţiei în şesul Banatului românesc- a lui Enric FEICHTER, publicatã în 1942 de "Institutul de arte grafice G. Matheiu", Timişoara, 152 pagini.
Enric FEICHTER este probabil Heinrich FEICHTER [* 7.11.1911, Rãzboieni; † 25.10.1989, Mainz].
3. vezi Ion & Rodica MUNTEANU, The evolution of the population of the historical Banat at the begening of the 20th century, în Analele Banatului, Arheologie-Istorie, serie nou, nr. VI, 1998, p. 494.
4. de exemplu, creşterea populaţiei pentru judeţul Timiş:

Autor / An	1869	1890	1910
Ion & Rodica Munteanu / p. 495^a	413327	437039	500835
Enric Feichter / p. 47^b	365000	434000	500800

a) citeazã din Magyar Statisztikai Közlemények [M.ST.K], Budapesta, 1912, vol. 42, p. 842-850.
b) citeazã din Handwörtebuch des Grenz- und Ausland-Deutschtums, Breslau, 1934, I. 3, 4.
De asemenea, este destul de greu de-a avea o imagine de ansamblu pentru cã şi organizarea teritorialã a Banatului a suferit mutaţii importante de la mijlocul sec. XIX şi pânã în deceniul trei al sec. XX.
5. În dorinţa de a pune un diagnostic, cât de cât exact, asupra acestei probleme, am fost pus în situaţia de a alege între douã variante de analizã distincte şi, pe alocuri, antagonice. Pe de o parte, de a apela la o evaluare cantitativã, care ar fi presupus un enorm volum de muncã, din pãcate imposibil de realizat, pentru a evita carenţele statistice. Inevitabil, am fost obligaţi sã apelam la o evaluare calitativã şi punctualã, a acelor elemente pe care le-am considerat edificatoare pentru scopul prezentei lucrãri.
Ca tipologie a cercetãrii ştiinţifice, din diferitele metode posibile de adoptat, ne-am oprit la efectuarea unei analize de conţinut. Infailibilitatea metodei poate fi pusã sub semnul întrebãrii doar dacã constatãrile ar declanşa generalizãri care sã nu se bazeze atât pe faptele observate cât sã ilustreze o teorie sau alta sau sã sprijine ideile noastre preconcepute.
Conştient de acest pericol, mi-am propus sã nu mã abat de la poziţia lui Karl R. POPPER care, în eseul sãu despre Opinia publica şi principiile liberale, avanseazã un just principiu metodologic (legea probelor): cunoaşterea nu trebuie sã se îndrepte spre ceea ce nu ar face altceva decât sã confirme ideile noastre preconcepute, ci primordial spre fapte care contravin ipotezelor noastre.
Ca tip de cercetare am avut de ales între cele douã tipuri extreme:
-tipul deductiv experimental;
-sau tipul inductiv generalizant.
Cum între metoda şi tipul de cercetare existã o legãtura profundã, am optat pentru studiul deductiv experimental pentru cã "studiile axate pe analiza de conţinut au un caracter experimental, confirmînd ipotezele de la care s-a plecat" susţin autori olandezi (J.J. Van Cuilenburg, O. Scholten, G.W. Noomen) în Ştiinţa comunicãrii, Editura Humanitas, 1998, p. 184.
6. Acesta este doar rezumatul unui capitol distinct dintr-o viitoare lucrare având titlul provizoriu: Donauschwaben, doar douã secole. Un punct de vedere genealogic.
7. în monografia comunei Lovrin, jud. Timiş; Dr. Nikolaus KOCH, Monographie der Gemeinde Lovrin, Periam, 1929.
8. vezi la Dr. BODOR Antal, Délmagyarországi telepitések története és hatása a mai közállopotokra, Budapesta, 1914.
9. dupã cum susţine Dr. Fritz KLINGER în broşura sa Stirbt der Schwabe. Sonderabdruck a. d. Sufbau. Hef ¾ apãrutã în 1934 la Sibiu.
10. Feichter, p. 47.
11. Nici una dintre celelalte naţionalitãţi din Banat nu l-a împrumutat / aplicat.
12. Extrem de interesant de menţionat cã în anumite regiuni din Germania de unde colonişii erau originari, copilul cel mic era cel care moştenea averea în timp ce în Banat este vorba de copilul cel mare. Nu îmi este încã clar cum a avut loc aceastã schimbare fundamentalã şi cât de extins a fost acest fenomen. Unica explicaţie gãsitã pânã acum -în antologia de versuri a lui Peter JUNG, Du meine Heimat, mein Banat, Editura Marineasa, Timişoara, 2001, 360 p., ISBN 973-8215-20-X- se referã la o dispoziţie imperialã (neidentificatã încã concret).
13. Civilizaţia occidentului medieval, Editura ştiinţificã, Bucureşti, 1970, p. 365-390.
14. Între 1770 (statistica publicatã de Francesco GRISELINI în lucrarea sa Încercare de istorie politicã şi naturalã a Banatului Timişoarei) şi 1840 numãrul românilor a crescut de la 181639 la 576000. Acesta înseamnã cã în mai puţin de 3 generaţii am asistat la o creştere cu peste 317 % !
15. fenomen favorizat şi de o altã tradiţie şvãbeascã: întrajutorarea la construcţia caselor.
16. Concluzie infirmatã de statistica publicatã de preotul Gheorghe COTOŞMAN în broşura sa Din trecutul Banatului. Comuna şi bisericile din Giridava-Morisena-Cenad, cartea IV, Timişoara, 1935, p. 433-435.
Acest fapt ne întãreşte concluzia cã folosind doar cifre statistice (deci o abordare eminamente cantitativã), în final, se poate demonstra orice (mai mult, pânã în 1876 a existat în Cenad o parohie ortodoxã comunã româno-sârbã).
17. Întradevãr, se nasc mai puţini copii în a doua jumãtate a sec. XIX dar supravieţuiesc mai mulţi decât pe parcursul secolului precedent iar acestã descreştere a natalitãţii nu este legatã de apariţia fenomenului copilului unic.
18. fenomen în care datoritã relaţiilor familiale agnatice -parents şi amis charenel- asistam la o "emigrare în lanţ" (chain migration; vezi A Century of European Migration 1830-1930, Rudolph J. VECOLI, Suzanne M. SINKE (editor), Urbana, University of Illinois Press., 1991, viii + 395 p., ISBN 0-252-01796-x).
19. mulţi dintre cei care plecau -majoritatea zilieri (vezi în lucrarea lui Lajos KAKUCS, Contribuţii la istoria agriculturii din Banat; sec. XVIII-XIX, Editura Mirton, Timişoara, 1998, ISBN 973-578-448-3, p. 240-242)- o fãceau în speranţa reîntoarceri în Banat cu fonduri îndestulãtoare pentru a cumpãra pãmânt. Numai emigranţii din Variaş au trimis acasã din Statele Unite peste un milion de coroane. Între 1905-'14 numãrul emigranţilor care revin în Banat este de 31265: 16637 şvabi, 5901 români, 1824 unguri; 597 sârbi, 1287 alte naţionalitãţi. În fapt, a existat un fenomen de "dute-vino" între Banat şi ţara de destinaţie (mai ales Statele Unite ale Americii) iar acest fenomen, necercetat pânã în prezent, altereazã inevitabil datele statistice.
Au existat şi cazuri particulare precum cel al localitãţii Jamu Mare unde filoxera izbucnitã în 1884 a distrus suprafeţe întinse de viţã de vie determinînd emigrarea a peste 600 de locuitori (din cei 2810 existenţi în 1886) între 1890-1910.
20. Ştim cã fenomenul emigrãrii din satele contractualiste a început mult mai devreme decât în restul satelor astfel încât, de exemplu, populaţia satului Uihei scade cu 6,3 % în perioada 1872-1912. În cazul satului Breştea asistãm la o diminuare cu 11,4 % pentru ca în cazul Sânmihaiului German sã avem chiar 30,1 % [Kakucs, p. 241].
21. vezi la dr. Friedrich BURGDÖRFER, Volk ohne Jugend, Heidelberg-Berlin, 1937.
22. Sabin MANUILÃ, Mişcarea populaţiei în România, 1929.
23. dintre cele care acoperã şi perioada secolului XX (de exemplu Familienbuch der katholischen Pfarrgemeinde Alexanderhausen im Banat 1833-2000, ori cele pentru Perjamosch sau Billed).
24. Aceast material a fost prezentat public cu ocazia Sesiunii ştiinţifice anuale dedicatã Zilei Naţionale a României, în organizarea Bibliotecii Judeţene Timiş, Muzeului Banatului din Timişoara şi a Direcţiei Judeţeane Timiş a Arhivelor Naţionale, ediţia a XII-a, Timişoara, 28.11.2002.

CONTACT E-MAIL | ALTE COMENTARII