.: Academica :.


FALSELE DENUMIRI ALE ORAŞULUI TIMIŞOARA ^© de Sorin FORŢIU

   Din 2002, pe Web Site-ul primãriei Timişoara, pe coloana din dreapta a materialului de prezentare a municipiului^obs., se afirmã cã "Numele municipiului (Timişoara a fost - n.m.):
   - Zambara (Dacia) [fals!]¹
   - Tibiscum (sub Romani) [fals!]
   - Beguey [fals!] (pânã la 1212) [fals!]
   - Temesiensis [fals!]
   - Temesvar [fals!] (Temesburg [fals!])
   - Timişoara"
şi cã oraşul Timişoara este "atestat documentar de peste 730 de ani" [fals!].
Aceste informaţii sunt chiar dezvoltate în secţiunea Istoria Timişoarei | Date importante despre oraşul Timişoara sub semnãtura lui Octavian LEŞCU² :
   •   "În anii 101 - 103 şi 105, romanii sub conducerea împãratului Traian au cucerit Dacia [fals! / doar circa 1/3 din ea! - n.m.] în douã rãzboaie sângeroase. Banatul a fost numit de cuceritori „DACIA RIPENSIS” [fals! / vezi şi comentariul meu].
   •   Pe locul unde se aflã astãzi Timişoara se crede cã se gãsea încã de pe vremea dacilor o localitate numitã ZAMBARA [fals!]. Istoriograful [fals!] Ptolomeu pomeneşte acest nume [fals!] în secolul al doilea înainte de Cristos [fals!]. Nu se poate ştii cu precizie [fals!] dacã aceastã localitate sau alta, întemeiatã de cãtre romani s-a numit mai târziu TIBISCUM [fals!]. în orice caz este foarte probabil [fals!] cã acest din urmã oraş, numit „MUNICIPIU” [sic!] pe un document contemporan [sic!], este la originea Timişoarei de azi [fals!].
   •    În timpul nãvãlirilor barbare, mai ales de cãtre avari [sic!], în locul „CASTRULUI ZAMBARA” [fals!], care se ruinase, se ridicã localitatea „BEGUEY” [fals!] numire luatã de la râul Beghei.
   •    Locul unde s-a zidit centrul militar important „ZAMBARA” [fals!], mai apoi „BEGUEY” [fals!] a fost ales din motive şi calcule strategice şi nu la întâmplare, fiind situat la confluenţa râurilor Timiş şi Beghei.
   •    Abia în anul 1212 [fals!] se pomeneşte despre „CETATEA TIMIŞULUI” (Castrum Temesiensis [fals!]) într-un document al regelui Andrei II. Timişoara era deci în acel moment [fals!] loc fortificat „CASTRUM” [sic!] şi e posibil cã a avut acest caracter încã de la întemeierea ei."

   Cu tristeţe şi stupefacţie trebuie sã constat cã edilii noştri nu cunosc nici mãcar lucruri elementare referitoare la oraşul pe care au pretenţia sã-l conducã: numele şi vârsta acestuia!
Iar promovarea unor informaţii pseudo-istorice vehiculate de semidocţi³ drept adevãruri irefutabile îţi taie respiraţia. Chiar sã nu ştii cã Claudius Ptolemaeus nu a fost "istoriograf" ci astronom, cartograf, matematician şi chiar filozof ori muzician şi cã el nu avea cum sã pomeneascã numele Zambara "în secolul al doilea înainte de Cristos" pentru cã a trãit aproximativ între anii 90-168 dupã Cristos? Iatã cã Octavian LEŞCU, un colecţionar de vederi respectabil, nu ştie acest lucru. Mai mult, nimeni din întreaga primãrie Timişoara nu cunoaşte acest amãnunt de culturã generalã. Dar Leşcu nu este doar un semidoct³ ci el este chiar un mic plagiator³ agramat:
   •   Octavian LEŞCU²: Pe locul unde se aflã astãzi Timişoara se crede cã se gãsea încã de pe vremea dacilor o localitate numitã ZAMBARA. Istoriograful (sic!) Ptolomeu (sic!) pomeneşte acest nume în secolul al doilea înainte de Cristos. Nu se poate ştii cu precizie dacã aceastã localitate sau alta, întemeiatã de cãtre romani s-a numit mai târziu TIBISCUM. În orice caz este foarte probabil cã acest din urmã oraş, numit „MUNICIPIU” pe un document contemporan, este la originea Timişoarei de azi.
   •   Nicolae IVAN^2*: La locul unde se aflã azi Timişoara se crede cã s'ar fi gãsit încã de pe vremea Dacilor o localitate numitã Zambara. Istoriograful (sic!) Ptolomeu (sic! Ptolemeu -n.m.) pomeneşte acest nume în sec. II. î. de Cr. Nu se poate şti cu precisie, dacã aceastã localitate sau alta, întemeiatã decãtre (sic!) Romani, s'a numit mai târziu Tibiscum. În orice caz este foarte probabil cã acest din urmã oraş, numit „municipiu" pe un document contimporan, este la originea Timişoarei de azi.
   •   Octavian LEŞCU²: În timpul nãvãlirilor barbare, mai ales de cãtre (sic!) avari, în locul „CASTRULUI ZAMBARA”, care se ruinase, se ridicã localitatea „BEGUEY” numire luatã de la râul Beghei.
   •   Dr. Nicolae ILIEŞIU⁵: În timpul nãvãlirilor barbare, mai ales sub Avari, în locul castrului Zambara, care se ruinase, se ridicã localitatea Beguey -, numire luatã dela râul Beghei.
   •   Octavian LEŞCU²: Locul unde s-a zidit centrul militar important „ZAMBARA”, mai apoi „BEGUEY” a fost ales din motive şi calcule strategice şi nu la întâmplare, fiind situat la confluenţa râurilor Timiş şi Beghei.
   •   Dr. Nicolae ILIEŞIU⁵: Locul unde s’a zidit centrul militar important Zambara, mai apoi Beguey, a fost ales din motive şi calcule strategice şi nu la întâmplare, fiind situat la confluenţa Timişului Mare, cu Begheiul ...
   [Q. E. D.]

   VÂRSTA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA
   •   oraşul Timişoara este "atestat documentar de peste 730 de ani" [fals!].
   •   (Octavian LEŞCU) Abia în anul 1212 [fals!] se pomeneşte despre „CETATEA TIMIŞULUI” (Castrum Temesiensis⁶ [fals!]) într-un document al regelui Andrei II. Timişoara era deci în acel moment [fals!] loc fortificat „CASTRUM” [sic!] şi e posibil cã a avut acest caracter încã de la întemeierea ei.
   Nu mã voi lega de pleonasmul "loc fortificat „CASTRUM”"⁷ şi nici de nefericita exprimare "atestat documentar de peste 730 de ani"⁸ ci voi constata doar cã astfel se avanseazã o nouã datã pentru prima atestare documentarã a Timişoarei, înainte de 1272⁹. Hilar!
   Prima atestare documentarã a municipiului nostru a fost o problemã dezbãtutã constant în ultimul secol dar ea şi-a gãsit deja o rezolvare clarã, coerentã şi ştiinţificã. Prima menţiune documentarã directã, sigurã şi de necontestat a Timişoarei este într-un document din 1266 care specificã şi terram Castri de Tymes, Rety vocatum / pãmântul numit Rety al cetãţii Timiş¹⁰ printre domeniile donate comitelui Parabuch de regele István al V-lea¹¹.
   O posibilã atestare documentarã indirectã este în 1177¹⁶, cu prilejul unei regale confirmãri testamentare, când este atestat documentar pentru prima datã un comite de Timiş - Pancracius¹⁷ comes Temissiensis¹⁶ - dar acest fapt nu implicã¹⁸ automat şi existenţa unei cetãţi Timiş(oara) pentru cã centrul administrativ al comitatului putea fi altundeva. În fapt, nici chiar data de 1177 nu este deloc sigurã¹⁹ pentru cã documentul original nu este datat şi nu conţine nici un alt indiciu temporal explicit. Aurel ŢINTÃ, autorul capitolului Timişoara în orânduirea feudalã din cartea Timişoara 700 - pagini din trecut şi de azi¹⁹, a "uitat" sã specifice cã în sursa primarã de informaţie²⁰ citatã de el nu figureazã 1177 ci … "<circa 1177>"! Iar din Timişoara 700¹⁹, datarea 1177 s-a extins mai peste tot pentru cã aproape nimeni nu a mai avut curiozitatea sã şi (re)verifice referinţa citatã la nota 6 de Ţintã. Iar simpla citare în lucrãri serioase²¹, chiar şi în prezent, nu poate sã certifice aceastã posibilã atestare documentarã indirectã din 1177 drept prima menţiune documentarã a Timişoarei.
   Tot o atestare documentarã indirectã este şi în 1203 atunci când Poth, Thymisiensi comite (al Timişului comite) este menţionat drept martor al unei donaţii regale într-un document emis de regele ungar Imre / Hemericus [* 1174; † 1204] în favoarea mãnãstirii Sfintei Cruci.
   Cât despre faptul cã "în anul 1212 se pomeneşte despre „CETATEA TIMIŞULUI” (Castrum Temesiensis⁶) într-un document al regelui Andrei II (Octavian LEŞCU²)" este vorba doar de o confuzie care a fost clarificatã deja convingãtor în 1966 / 1969²²; documentul în cauzã se referã la o localitate din fostul comitat medieval maghiar Pozsony, azi pe teritoriul Republicii Slovace, şi nu are nici o legãturã cu oraşul Timişoara²³.
   Cum "vechimea certã a unei localitãţi este consideratã însã dupã prima ei atestare într-un izvor istoric"¹⁹, deci 1266, vârsta atestatã documentar a municipiului Timişoara este de exact 741 de ani²⁴.

   7 NUME, 6 GREŞELI !
   Trebuie sã recunosc cã performanţa Web Site-ului primãriei Timişoara^obs. va fi extrem de greu de egalat în viitor; din cele 7 denumiri nominalizate ale oraşului Timişoara nu mai puţin de 6 sunt greşite! Este vorba de Zambara, Tibiscum, Beguey, Temesiensis, Temesvar, Temesburg. Doar Timişoara este scris corect drept Timişoara!
   Sã începem cu greşelile care sunt evidente: Temesvar (Temesburg). Oare de ce varianta în limba germanã este trecutã în parantezã lângã cea maghiarã? Mister!
Varianta corectã în limba maghiarã a numele oraşului Timişoara este Temesvár (obligatoriu cu accent acut pe a / á) iar în limba germanã este Temeschburg²⁵, denumire care este atestatã deja în anul 1396. Autoritãţile imperiale habsburgice / austro-ungare au folosit şi Temeschwar, Temeswar, denumiri care s-au încetãţenit în uzul curent chiar dacã doar germanizeazã numele maghiar Temesvár. Oricum, varianta Temesburg folositã pe pagina Web a primãriei Timişoara este incorectã din punct de vedere ortografic²⁶.
   Este de neînţeles de ce pe Web Site-ul primãriei nu se menţioneazã şi variantele în limbile sârbã (Temišvar / Teмишвр), bulgãrã (Timišvár) ori chiar turcã (Tîmîşvar) pentru numele oraşului Timişoara.

Denumirile Zambara (Dacia) / Tibiscum (sub Romani) / Beguey (pânã la 1212) / Temesiensis ridicã probleme complexe. De aceea, le voi analiza pe rând.

   TEMESIENSIS
   În schimb pe Web Site-ul primãriei ni se oferã semidoct Temesiensis ca variantã a numelui Timişoarei în limba latinã. Acest nume nu este corect pentru cã Temesiensis²⁷ înseamnã Timişului şi nu Timişoara. Probabil confuzia a apãrut de la Castrum Temesiensis care, ad litteram, înseamnã "castrul Timişului" (din limba maghiarã, Temes se traduce drept Timiş) iar sub aceastã denumire apare la început Timişoara în documentele medievale. Doar în 1307 apare Temeswar, mai apoi "villa (satul) Themeswar" (13.07.1315) şi "cives de Temesuar" (9.02.1342)²⁸. WAR / VAR este sufixul maghiar VÁR²⁹ scris în limba latinã. De fapt, acest VÁR, care este chiar echivalentul latinului castrum, îl vom regãsi în limba românã drept sufixul OARA.
   În orice caz, dacã se dorea menţionarea numelui oraşului Timişoara şi în varianta sa latinã, trebuia utilizat Temesvarinum (formã certificatã istoric).

   BEGUEY (pânã la 1212) / LOCALITATEA BEGUEY
   •   (Octavian LEŞCU) În timpul nãvãlirilor barbare, mai ales de cãtre avari [sic!], în locul „CASTRULUI ZAMBARA” [fals!], care se ruinase, se ridicã localitatea „BEGUEY” [fals!] numire luatã de la râul Beghei.
   •   (Octavian LEŞCU) Locul unde s-a zidit centrul militar important „ZAMBARA” [fals!], mai apoi „BEGUEY” [fals!] a fost ales din motive şi calcule strategice şi nu la întâmplare, fiind situat la confluenţa râurilor Timiş şi Beghei.
   O primã observaţie; dacã ar exista vreun document ori vreo altfel de dovadã (arheologicã ori de altã naturã) cât de micã referitoare la denumirea de Beguey, care s-ar fi folosit pânã în 1212, atunci am asista la o redefinire a vârstei municipiului Timişoara. Dar nu existã pentru cã pe vatra oraşului Timişoara o localitate numitã Beguey nu a existat vreodatã în decursul istoriei! Avem de-a face cu o uriaşã "confuzie", pentru a mã exprima eufemistic, datoratã faptului cã în cultura românã zburdã nestingherit sarabanda citãrilor aproximative, fãrã indicarea şi verificarea surselor primare de informaţii.
   În istoriografie "confuzia" apare în 1779 la Francesco GRISELINI³¹ - "Zambara purta numele de Bequey (sic!)³² de la râul Bega (Begh în textul original - n.m.), care trece pe acolo" - de la care se propagã rapid atât în cultura occidentalã³⁴ (1785) cât şi în cea bãnãţeanã prin Monografia oraşului liber crãiesc Timişoara³⁵ a lui Johann Nepomuk PREYER din 1853. Iar numãrul celor care, de-a lungul timpului, au preluat necritic aceastã informaţie - fãrã nici mãcar sã se deranjeze sã citeze sursa! - este de-a dreptul impresionant: Johann Heinrich SCHWICKER (1872)³⁶, Iosif KNEZY (1921)³⁷, Franz BINDER (1934)³⁸, Nicolae ILIEŞIU (1943)³⁹, Cornel GROFŞOREAN (1946)⁴⁰, Emanuil UNGUREANU⁴¹ etc⁴².
   Nicolae BOLOCAN, primul traducãtor integral al operei veneţianului în limba românã în 1925⁴³, merge chiar mult mai departe decât Griselini. Nu doar cã acceptã identificarea Bequey = Timişoara propusã de acesta dar chiar forţeazã textul pe care îl traduce: "Gloatele (sic!) lui Arpad … ar fi ajuns în ţinutul oraşului Bequey³⁸ (sic!)" iar la nota 38 menţioneazã cã Bequey este "Timişoara de acuma". Ori este clar cã Griselini nu vorbeşte niciunde de "ţinutul oraşului Bequey" ci doar de "Gegend von Bequey" / "ţinutul (sau regiunea - n.m.) de la Bequey" iar identificarea acesteia cu Timişoara o face doar prin intermediul unei notei.
   În final, asistãm chiar la paradoxul ca sursa primarã³¹ a acestei informaţii greşite - i.e. Griselini - sã fie certificatã, în a doua traducere în limba românã⁴⁴ a cãrţii sale (1984), chiar de editor / traducãtor (istoricul Costin FENEŞAN), cel care publicã necritic informaţia conform cãreia "ţinutul de la Bequey" este "în prezent, Timişoara"! Şi astfel, dupã douã secole, cercul se închide frumos fãrã ca nimeni sã fi analizat vreodatã, în vreun fel, veridicitatea afirmaţiei fãcutã de Griselini în 1779.
   Cuvântul Beguey⁴⁴ se întâlneşte de mai multe ori⁴⁵ în documentele istorice primare; de exemplu, în capitolul 44 (XLIV), intitulat De insula Danubii / Despre insula Dunãrii, din ceea ce în cultura românã este cunoscut drept Gesta Hungarorum a notarului anonim al regelui Bela⁴⁶. Aici este foarte clar cã este vorba de "ad partes Beguey", tradus de Gheorghe POPA-LISSEANU ca "în pãrţile (de la) Beguey⁴⁶" iar de Griselini³¹ drept "in die Gegend von Bequey (sic!) / în ţinutul de la Bequey", dar prin care trebuie sã înţelegem, de fapt, "în pãrţile regiunii de la râul Bega"⁴⁷. Ungurii conduşi de Zuard, Cadusa şi Boyta au rãmas timp de douã sãptãmâni aici dupã ce traversaserã râul Tysciam / Tisza la Kenesna / Kanizsa (azi, Kanijiza, RS) şi "fluuium Seztureg"⁴⁸ la începutul anului 934⁴⁹. Întreaga acţiune contra lui Glad naratã de Anonymus are loc doar strict în partea de vest şi în colţul sud-vestic al câmpie Banatului. Oricum, este foarte clar cã în Gesta Hungarorum nu este vorba de nici o localitate / castru / cetate / etc. numitã Beguey ci de regiunea dinspre confluenţa cu Tisza a râului Bega, la mai bine de 40 km vest de Timişoara⁴⁷.

   TIBISCUM (sub Romani)⁵⁰
   •   (Octavian LEŞCU) Nu se poate ştii cu precizie [fals!] dacã aceastã localitate (i.e. Zambara - n.m.) sau alta, întemeiatã de cãtre romani s-a numit mai târziu TIBISCUM [fals!]. În orice caz este foarte probabil [fals!] cã acest din urmã oraş, numit „MUNICIPIU” [sic!] pe un document contemporan [sic!], este la originea Timişoarei de azi [fals!].
   Un municipium roman nu poate fi numit astfel decât pe un document antic dar în cazul municipiumului Tibiscum acesta nu existã. În fapt, este vorba de o inscripţie epigraficã⁵¹, gãsitã şi descrisã de Luigi Ferdinando MARSIGLI⁵² la începutul secolului XVIII, care certificã faptul cã Tibiscum-ul a avut rang de municipium în cadrul Imperiului Roman.
   Dl. Octavian LEŞCU afirmã negru pe alb cã este "foarte probabil" ca la originea oraşului Timişoara sã se afle municipiumul Tibiscum. Aceastã afirmaţie este o prostie monumentalã⁵⁴ pentru cã singurul municipium Tibiscum este localizat lângã Jupa, la 6 km nord de Caransebeş, jud. Caraş-Severin. Şi asupra acestei realitãţi existã un consens deplin între toţi istoricii / arheologii contemporani.
   Anumite probleme de geografie istoricã au existat dintotdeauna dar marea "vâlvãtaie", izbucnitã odatã cu publicarea⁵⁶ tezei celor douã Tibiscum-uri de cãtre Io[a]n Dimitrie SUCIU [* 3.08.1917, Sãrãzani/Lugoj(?), jud. Timiş; † 3.03.1982, Lugoj] în iulie 1976, s-a dovedit un simplu foc de paie pânã la urmã. Suciu a susţinut constant în lucrãrile sale⁵⁶^,⁵⁷ de dupã 1976 cã în Banat au existat douã Tibiscum-uri: unul la Jupa şi celãlalt la Timişoara. Extrem de rapid, chiar anul umãtor, teza celor douã Tibiscum-uri a primit o replicã⁵⁸ de la Petru BONA şi Richard PETROVSZKY. Aceştia au "tocat mãrunt" fiecare argument invocat de Suciu în favoarea tezei sale şi au reuşit sã le infirme ori sã le discrediteze⁵⁹ pe toate⁶⁰. Concluzia lor este clarã; a existat un singur antic Tibiscum (localizat la Jupa) şi acesta nu poate fi identificat cu prezenţele de locuire romanã şi postromanã de pe raza oraşului Timişoara.
Imediat, chiar în acelaşi an 1977, în ajutorul lui I. D. SUCIU a sãrit Constantin RÃILEANU⁶³, "un mai mult decât pasionat amator", dupã cum a ţinut sã-l caracterizeze şi în scris⁶⁴ regretatul Florin MEDELEŢ atunci când a putut s-o facã dupã 1989. Rãileanu a încercat sã infirme⁵⁹ cã traseul Lederata - Tivisco de pe Tabula Peutingeriana⁶⁵ este drumul de la Ram(a) la Jupa şi, în acelaşi timp, s-a strãduit sã demonstreze⁵⁹ cã acest traseu este, de fapt, drumul de la Ram(a) la Timişoara⁶⁶. Iar pentru asta nu a precupeţit nimic, nici chiar sã invoce drept argumente toponimice obscure⁶⁷ din sec. XVIII-XIX! Dar în aceastã manierã putem demonstra chiar orice! Inclusiv cã Timişoara se aflã localizatã pe partea invizibilã a Selenei.
   Oricum, pânã în acest moment, nu existã nici o dovadã epigraficã descoperitã pe raza oraşului Timişoara care sã certifice cã aici ar fi existat un castru / localitate romanã cu denumirea Tibiscum⁶⁸. Iar pânã când o astfel dovadã nu va fii descoperitã, putem afirma liniştiţi, fãrã nici o urmã de îndoialã, cã Timişoara nu are nici o legãturã cu anticul Tibiscum.

   ZAMBARA (Dacia)
   •   (Octavian LEŞCU) Pe locul unde se aflã astãzi Timişoara se crede [cine?] cã se gãsea încã de pe vremea dacilor o localitate numitã ZAMBARA [fals!]. Istoriograful [fals!] Ptolomeu pomeneşte acest nume [fals!] în secolul al doilea înainte de Cristos [fals!]. Nu se poate ştii cu precizie dacã aceastã localitate sau alta, întemeiatã de cãtre romani s-a numit mai târziu TIBISCUM.
   Pentru cultura românã şi aceastã "confuzie" identitarã Zambara = Timişoara îşi are rãdãcinile tot în opera⁶⁹ lui Francesco GRISELINI: "Geografii mai amintesc şi de un alt oraş, Zambara, despre care unii afirmã cã dupã ce a schimbat mai multe nume — ar fi Timişoara de astãzi." Dar, în acest caz, este sigur cã şi Griselini a preluat "confuzia" deoarece printre geografii de care aminteşte în cartea sa se numãrã⁷⁰ şi Ioannes SEVERINUS⁷¹, cel care fãcuse deja aceastã presupunere în 1770⁷². Dar, doar de la Griselini, pe filiera cunoscutã deja - Preyer / etc. -, aceastã identitate Zambara = Timişoara s-a tot rãspândit pentru a ajunge nu doar pe Web Site-ul primãriei Timişoara ci chiar şi în articole ştiinţifice pretins serioase⁷³.
   Prima problemã a d-lui LEŞCU este cã Zambara, de fapt, nu a existat vreodatã. O localitate cu acest nume nu e citatã în nici o sursã anticã şi nu existã nici o dovadã epigraficã care s-o certifice. Iar lucrul era ştiut deja în 1931 când Gheorghe POSTELNICU afirmã clar cã "Despre Zambara nu se pomeneşte nimica (în sursele antice - n.m.) şi probabil cã e numai numele schimonosit al Zurobarei"⁷⁴. Iar unul dintre cei care au alterat numele este chiar Francesco GRISELINI. Acesta modificã în Zambara forma Zanbara pe care o gãsise la Ioannes SEVERINUS. Iar de unde a luat Severinus forma Zanbara nu putem ştii pentru cã el nu specificã acest lucru în cartea sa. (n.m.: lipsa de reacţie a edililor locali m-a determinat să reiau acest subiect în studiul Zambara (Zanbara), clarificări încă necesare ?! )
   Nici Claudius Ptolemaeus⁷⁵ nu aminteşte de o localitate Zambara ci de una numitã Zurobara⁷⁶! Ea este menţionatã în capitolul 8 din Cartea a III-a a lucrãrii sale intitulatã Geōgraphikē hyphēgēsis⁷⁷ (titlu care poate fi citit drept Ghid pentru a desena o hartă a lumii) ca fiind una dintre cele mai importante 44 de localitãţi (în fapt, "aşezări") ale Daciei. Zurobara este pomenitã doar aici şi acest lucru este singura dovadã⁷⁸ pe care o avem despre existenţa ei. Coordonatele date de Ptolemaeus pentru Zurobara - 45*40 / 45°40 - o poziţioneazã undeva în Banat, în apropriere de râul Tibiscus⁸⁰ (Tisza - n.m.). În 1851, William HAZLIT menţioneazã cã "ZUROBARA, a town of the Biephi⁸¹, in Dacia, on the south mouth of Marisus (Mureş - n.m.) flumen, above its junction with Tibiscus (Tisza⁸⁰ - n.m.) flumen"⁸³. Dar, în 1924, Vasile PÂRVAN afirmã clar cã localizarea ei este "necunoscut(ã)" dar arãta cã este "pus de Ptolemaeus în NV Banatului"⁸⁴. Şi aşa a rãmas şi pentru specialiştii de astãzi: localizatã undeva în Banat dar NEIDENTIFICATÃ ÎNCÃ⁸⁵. Iar a pune problema sub forma "o ipotezã care nu poate fi neglijatã este aceea cã Timişoara ar fi o dezvoltare a strãvechii Zurobara, fapt neconfirmat încã de nici un izvor de orice naturã, dar nici infirmat de vreunul din ele"⁸⁶ este doar un atentat la logicã (argumentum ad ignorantiam).

   CONCLUZII
   Aceste false informaţii referitoare la numele oraşului Timişoara troneazã pe Web Site-ul primãriei încã din 2002. Prin simpla lor apariţie aici ele au fost certificate drept adevãrate prin chiar autoritatea instituţiei numitã primãria Timişoara. Este trist cã nimeni nu a sesizat aceste greşeli pânã acum şi astfel ele au avut timp sã se autoreproducã în voie pe Internet prin simplã preluare necriticã. Nimeni în lumea asta mare nu va crede cã primãria unui oraş nu cunoaşte nici mãcar numele pe care l-a avut localitatea de-a lungul istoriei!
   Iar faptul cã partea de istorie a Web Site-ul primãriei Timişoara a fost încredinţatã unui plagiator semidoct ca Octavian LEŞCU, iar acesta a fost recompensat apoi cu diploma de excelenţã⁸⁷ a municipiului Timişoara pentru "întreaga activitate şi promovarea imaginii Timişoarei", aratã fãrã echivoc, încã o datã, de parcã mai era nevoie, confuzia criteriilor valorice în care se complace primãria condusã de Gheorghe CIUHANDU şi echipa sa (Adrian ORZA, Dorel BORZA, Ioan COJOCARI etc.).

   Se cuvin a fi fãcute public şi urmãtoarele precizãri ...
   Acest studiu a fost reflectat şi în mass-media ...

   Timişoara
   24.01.2007

   Observaţie:
Conţinutul paginilor de Internet de la adresele http://www.primariatm.ro/timisoara/index.php şi http://www.primariatm.ro/timisoara/index.php?meniuId=2&viewCat=65 a fost schimbat în dimineaţa zilei de 26.01.2007. Anumite aspecte sesizate în acest comentariu au fost corectate dar altele încã nu. Lucrurile sunt şi mai penibile decât înainte pentru cã acum informaţiile corecte sunt amestecate bezmetic cu cele false de nu mai înţelegi chiar nimic.
Situaţia de acum (26.01.2007) a informaţiilor din materialul de prezentare a municipiului Timişoara referitor la numele avut de oraşul nostru de-a lungul istoriei este urmãtoarea:
- Zambara (Zurobara) [fals!]
- Tibiscum (Tibisis) [fals!]
- Beguey (pânã la 1212) [fals!]
- Temesiensis [fals!]
- Temesvár
- Temeswar (Temeschburg)
- Temesburg [fals!]
- Timišvár [dar în limba sârbã se scrie încã cu litere chirilice!]
- Temišvar
- Timişoara

A apãrut o nouã prostie; legãtura dintre Timişoara şi Tibisis, care apare ca o variantã a denumirii oraşului antic Tibiscum. Tibiscum nu apare niciodatã sub forma Tibisis iar oraşul nostru nu s-a numit niciodatã astfel.
Aceastã denumire Tibisis apare în antichitate (440 îen) la Herodotus (cartea IV, cap. 49): "From the country of the Agathyrsi comes down another river, the Maris (i.e. râul Mureş), which empties itself into the same (i.e. Ister / Dunãrea); and from the heights of Haemus (azi, munţii Stara Planina în Bulgaria) descend with a northern course 3 mighty streams, the Atlas, the Auras, and the Tibisis, and pour their waters into it (i.e. Ister / Dunãrea)." (scuze, dar nu am la îndemânã o traducere în limba românã a textului).
Deci, conform lui Herodotus, Tibisis este un râu care izvoreşte din munţii Stara Planina din Bulgaria şi se varsã direct în Dunãre. Ce legãturã poate avea asta cu Timişoara şi râul Timiş?
Geograful din Ravenna aminteşte localitatea Tibis "în aceste regiuni ale dacilor" unde citise "cã odinioarã au existat foarte multe oraşe". Deci, în vremea lui (sec. VII e.n.) nu mai exista acest Tibis, care ar putea fi localizat oriunde în regiunile locuite de daci.

Domnilor angajaţi ai primãriei Timişoara, chiar nu credeţi cã a venit timpul sã terminaţi cu bâjbâiala şi sã angajaţi un istoric serios care sã vã facã ordine în harababura informaţionalã pe care o prezentaţi acum pe Web Site?
Pagina originalã de prezentare a municipiului Timişoara, în forma existentã înainte de 26.01.2007, se poate regãsi foarte uşor astfel:
- accesaţi Web Site-ul Internet Archive Wayback Machine la http://www.archive.org/web/web.php
- completaţi cãsuţa http// cu http://www.primariatm.ro/timisoara/index.php şi activaţi comanda Take Me Back
- veţi ajunge la arhiva acestei pagini de Internet aşa cum a fost ea înregistratã de Web Site-ul Internet Archive Wayback Machine în timp.
- veţi constata cã pagina de Internet http://www.primariatm.ro/timisoara/index.php a fost arhivatã în perioada 27.07.2004-16.05.2006.
- se poate accesa una din cele 7 pagini de arhivã şi se ajunge la pagina originalã de prezentare a municipiului Timişoara.
Nu a fost modificatã încã pagina Istoria Timişoarei | Date importante despre oraşul Timişoara. Aceasta nu a fost arhivatã de Internet Archive Wayback Machine.

    P.S. Pentru amãnunte despre autor - i.e. Sorin FORŢIU - consultaţi "Who's who în România", ediţie princeps, Editura Pegasus Press, Bucureşti, 2002, 736 pagini, ISBN 973-85848-0-9; pagina 237 (aici e textul actualizat într-un document pdf de 586 KB).
-------------------------------------------------------------------------------------------
    NOTE:
Sunt sigur cã se observã folosirea incorectã, din punct de vedere gramatical, a minusculei "p" la începutul cuvântului primãria (Timişoara). O fac deliberat pentru cã, din punctul meu de vedere, aceastã instituţie nu meritã, în acest moment, sã fie onoratã nici mãcar cu o majusculã la începutul cuvântului.
1. Toate observaţiile [fals!], [sic!] şi [cine?] îmi aparţin.
2. Informaţiile postate în aceastã secţiune sunt copiate ad litteram din cartea lui Octavian LEŞCU, Ghidul oraşului Timişoara de-a lungul timpului 1900-2000, Agenţia de Publicitate LEXUS s.r.l., Timişoara, 2001, 158 pagini; p. 11.
2*. Nicolae IVAN, Timişoara. Micã istorie a oraşului, Editura Fruncea, Timişoara, 1936 (editio secunda, 1937), 64 pg.; p. 7-8.
3. semidoct, ~ã [Atestare: Ion GHICA, Convorbiri economice, Ediţiunea a treia. Vol. I-III. Bucureşti, Editura Librãriei Socec & Comp., 1887; vol. I, p. 187 / Plural: ~cţi, ~e / Etimologie: semi + doct confer italienescul semidotto] 1-2 substantiv masculin şi feminin, a (Persoanã) care are o culturã superficialã (dar se crede cultã) Sinonim: (rar) semiintelectual (1-2). 3 a (Despre atitudini, manifestãri, creaţii etc. ale oamenilor) Care denotã, trãdeazã o culturã superficialã (în ciuda pretenţiilor) (MDA⁴, vol. IV, p. 429).
    plagiator, ~oare, substantiv masculin şi feminin, a [Atestat: I. GHEREA (C. DOBROGEANU), Studii critice (I-III). Volumul I, ediţiunea 2-a, Bucureşti, Editura Librãriei Socec & Comp., 1890, p. 146 / Pronunţat: ~gi -a ~ / Plural: ~i, ~oare / Etimologie: plagia + tor] (Rar la feminin) 1-2 (Persoanã) care plagiazã (1) Sinonim (învechit) plagiar (1-2) (MDA⁴, vol. III, p. 1079).
    plagia verb tranzitiv [Atestat: I.(ordache) GOLESCU, Condica limbii rumîneşti. Alcãtuitã de dumnealui … [manuscris în şapte volume, circa 1832; Biblioteca Academiei Române, cotele 844-850] / P: ~gi -a / Pzi: ~iez / Etimologie: franţuzescul plagier] 1 A copia sau a-şi însuşi întocmai, în întregime sau în parte, ideile, operele literare, artistice sau ştiinţifice ale altcuiva, prezentându-le drept creaţii personale. 2 (Rar) A reproduce întocmai, mecanic. Sinonim a imita (MDA⁴, vol. III, p. 1078).
4. MDA = Micul dicţionar academic (MDA), Academia Românã, Institutul de lingvisticã "Iorgu Iordan-Al. Rosetti", Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti;
  - volumul I, Literele A-C, 2001, 776 pagini, ISBN 973-8240-69-7;
  - volumul III, Literele I-Pr, 2003, 1248 pagini, ISBN 973-637-034-8;
  - volumul IV, Literele Pr-Z, 2003, 1408 pagini, ISBN 973-637-036-4.
5. Dr. Nicolae ILIEŞIU, Timişoara. Monografie istoricã, Editura G. Matheiu, Timişoara, 1943, vol. I, 446 pagini.
6. în textul original nu este Castrum Temesiensis ci "a castro temesiensi exemtam" / scos de sub stãpânirea cetãţii Temes. Dl. Octavian LEŞCU are uriaşe probleme cu citarea corectã!
7. castru substantiv neutru [Atestare: P. Vergilius Maro, Opere complete, Partea I: Aeneis. Traducere în formele originale de George COŞBUC. Bucureşti, Editura Librãrei C. Sfetea, 1896, p. 99 / Plural: ~le / Etimologie: latinescul castra, -rorum] Tabãrã romanã întãritã (MDA⁴, vol. I, p. 398).
8. Câţi de mulţi ani peste? 2, 10, 25, 50?
9. 2002 (anul în care a fost lansat Web Site-ul primãriei) - 730 = 1272.
10. Regesta: Stephanus … junior rex Hungariae¹¹, Dux Transilvaniae, Dominus Cumanorum, doneazã comitelui Parabuch (Parabuch comes), pe lângã alte domenii feudale, şi pãmântul numit Rety al cetãţii Timiş (terram Castri de Tymes, Rety vocatam) precum şi pãmântul numit Bobda (Popth) care se aflã în comitatul Timiş (terra Popth vocata, quae iacet in Comitatu Tymisiensis) şi din care jumãtate a fost al udvornicilor¹² regali, iar cealaltã jumãtate a fost al oamenilor cetãţii Timiş (Castrensium de Tymes).
      Datat: 1266.
Textul original în limba latinã este:
Stephanus Dei gratia junior rex Hungariae, Dux Transilvaniae, Dominus Cumanorum. Omnibus Christi fidelibus, praesentem paginam inspecturis, salutem in omnium Salvatore. Regalis culminis mansvetudo remediis et utilitatibus invigilat subditorum, qua dom prospicitur, dum dignis premiis adjunguntur, ex ipsorum opulencia regis gloria concrescit et augetur. Proinde universorum noticie harum serie declaramus: quod attendentes fidelitates et servitiorum merita, que nobis Parabuch comes [comitele Parabuch - n.m.] a primevis puericie nostre temporibus exhibuit indefensse, in domo nostra famulando fideliter ac devote, qui eciam in nostris et regni nostri magnis et arduis negociis in Cumano et legacionibus nostris diversis in regno nostro et extra regnum multipliciter se totum insudavit beneplacito regio exponendo, omnia ad benignitatem animi revocantes, ut eius exemplo reliquos ad fidelitatis antidota fortius accendamus, terram Castri de Karassou, Kuke vocatam, et terras Castri de Kewe, Wolter et Belan vocatas, ac terram Castri de Tymes, Rety vocatam; praeterea de terra Popth vocata, quae iacet in Comitatu Tymisiensis [… pãmântul numit Kuke al cetãţii Caraş (Karassou) şi pãmânturile Wolter şi Belan ale cetãţii Cuvin (Kewe), pãmântul numit Rety al cetãţii Timiş (Tymes), apoi pãmântul numit Bobda (Popth) care se aflã în comitatul Timiş …], quam terram Keyran Dominus de Cumanis de genere Borechol, ex collatione carissimi Patris nostri, et nostra possidebat; ex consensu et beneplacito duorom filiorum suorum ac omnium cognatorum ejusdem, videlicet: Illan, Jardar, Michi, Chibuk et Ona Dominorum de Cumanis, ex nostro permissu, consensu, voluntate et collacione expost facto, eidem Parabnch Comiti medietatem vendidit pro quadraginta marcis, quas in exzemetis purpuris, deauratis et aliisrebus preciosis persolvit plenarie coram nobis, Cuius quidem terrae Popth medietas fuerat terra Udvarnicorum¹² nostrorum; alia vero medietas fuerat Castrensium de Tymes [… jumãtate din pãmântul Bobda a fost al udvornicilor¹² noştri, iar cealaltã jumãtate a fost al oamenilor cetãţii Timiş - n.m.]. Item duas terras, obtentas a Domino rege, carissimo Patre nostro, Temerken vocatas, scilicet Muk Graeeci et Mike, origine Ismaelitis, sine haerede decedencium, et sitas iuxta Morisium in Comitatu Orodiensi, et terram Fulgudus de Comitatu Chanadiensi; nec non tres terras Wonuz appelatas, que quondam feurunt Paratorum arcuum nostrorum in Comitatu Chanadiensi, cum diversis et singulis litteris collatas sub compendio presertim inseri facientes, auctoritate eciam presentium innovando, ipsas collaciones dudum factas duximus confirmandas. Et ut ipse collaciones obtinere dignoscantur roboris perpetui firmitatem; et ne ullo unquam tempore aliquo ingenio contra ipsas litteras aliquas debeant adtemptari, nomina earundem terrarum mandamus penitus aboleri, et Parabuch nomine singulas ordinamus et statuimus appellari: Et quia beneficia regia favore debent benevolo solidari: omnes premissas terras contulimus cum omnibus utilitatibus et pertinentiis suis, et sub antiquis metis et limitationibus ipsi Parabuch Comiti, et suis heredibus, heredumque successoribus, perpetuo valiture donacionis titulo inviolabiliter duraturas. Ne igitur premissorum series successivorum mutacione temporum offuscari valeat, vel in dubium revocari, vel etiam ausu temerario per quempiam retractari: presentes ad perpetuam memoriam concessimus litteras, dupplicis sigilli nostri munimine roboratas.
Datum per manus Magistri Petri-Vicecancellarii dilecti et fidelis nostri anno Domini millessimo ducentesimo sexagesimo sexo.
11. István al V-lea (V. István în limba maghiarã) [* ~1239-'40; † 6.08.1272], încoronat în 1262 drept " junior rex / regele cel tânãr" al Ungariei, din 12.05.1270 singur rege al întregului regat medieval ungar.
12. udvornic = "nume dat ţãranilor din Trans.(ilvania) care, în schimbul anumitor privilegii şi imunitãţi fiscale, datorau serviciul militar pedestru, la chemarea regelui" [D.(an Amedeu) L.(ÃZÃRESCU)¹³] sau "slugi de curte" (Ţintã¹⁴) ori "ţãrani dependenţi ... (care) proveneau din rîndurile prizonierilor de rãzboi, al robilor eliberaţi, dar mai ales din rîndurile ţãrãnimii sãrãcite. Aceştia îndeplineau diferite munci servile la cetate sau pe domeniu: grãjdari, cãrãuşi, lemnari, brutari, cizmari, pescari etc., nu aveau gospodãrii proprii fiind întreţinuţi din veniturile domeniului" (Ţintã¹⁵).
13. Ovid SACHELARIE, Nicolae STOICESCU et all, Instituţii feudale din ţãrile române. Dicţionar, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1988, 582 pagini; p. 483.
14. Aurel ŢINTÃ, Timişoara în orînduirea feudalã, publicat în Timişoara 700 - pagini din trecut şi de azi, Ştefan PASCU, Ioan ZAHIU & Aurel ŢINTÃ et all, Timişoara, 1969, 428 pagini; p. 41.
15. Aurel ŢINTÃ, Contribuţii la cunoaşterea începuturilor Timişoarei, publicat în revista Orizont, anul XX, septembrie 1969, nr. 9 (185), paginile 23-32; p. 32.
16. Regesta: Béla al III-lea [* 1148; † 1196], regele Ungariei [1172-1196], întãreşte testamentul lui Caba. Acesta, dupã moartea sa şi a soţiei sale Edlelmes, lãsã moştenire toate bunurile sale mãnãstirii Sf. Martin din Pannonhalma, Ungaria.
      Datat: circa 1173 - 1175 (sau: circa 1177, 1177, ante 1181, etc.).
Textul original în limba latinã este:
Notum sit omnibus tam modernis quam futuris hominibus, qui presentia scripta viderint, audierint vel legerint, quia nutu Dei rege Bela tertio regnum Ungarie feliciter et pacifice gubernante Farcasio palatino comite mediante proloquutore vel executore negotii presentis existente, ego Caba eidem regi inclinavi, ut quoniam expers heredis eram, totam possessionem meam tam in agris per iugera centum, quam in vineis duabus, mancipiis et peccoribus Deo et monasterio Sancti Martini in monte Pannonie manciparem, ita dumtaxat, ut quoad viverem, cum coniuge mea possiderem, post obitum meum, si Edlelmes coniux mea superviveret, et ipsa similiter possideret, tamen sub protectione Sancti Martini et abbatis et fratrum eiusdem monasterii. Talem votum et oblationem meam rex et omnes principes, qui aderant, approbarunt, et ut perhenniter ratum esset, rege iubente per manum Pauli prepositi et eiusdem regalis notarii presenti scripto confirmatum est, et sigillo regali roboratum. Quando rex ista fieri precepit in die dominico in domo Ssene comitis sub quadam quercu sedebat et comites isti cum eo: Dionisius comes Baaciensis, Gallus comes Albensis Ultrasilvanus, Thomas comes Clusiensis, Zemere comes de Simtei, Pancracius comes Temissiensis [în textul original Pancract? comes temissiensis - n.m.], Ant comes Novi-Castri, Ssubanus comes Strigoniensis, Thomas comes filius Samsonis, Cornelius comes Geuriensis, Thomas filius Zah et alii quamplures ministeriales regis viciniores et remoti, quos omnes nominatim dinumerare vel describere longum est.
      Datarea acestui document ridicã probleme pentru cã nu existã o datã certã trecutã în el iar datarea sa se face în funcţie de analiza şi interpretarea amãnuntelor existente în text. Cu ocazia publicãrii sale în 1860, WENZEL Gusztáv l-a datat "1173-1175" dar SZENTPÉTERY Imre îl dateazã "circa 1177" în deceniul trei al secolului trecut iar în 1997 GYÖRFFY György îl dateazã "1177". S-ar putea ca o analizã mai temeinicã a documentului sã producã surprize!
-WENZEL Gusztáv, Codex Diplom.(aticus) Arpadianus Continuatus - Árpádkori új okmánytár, A M.(agyar) Tud.(ományos) Akademia Tórt.(énettudományi) bizottmánya megbizá á ból közzé teszi WENZEL Gusztáv, M.(agyar) Akad.(emia) rendes tag, Elsõ Kötet (vol. I) 1001-1235, Pest, 1860, p. 69-70.
-SZENTPÉTERY Imre, Az Árpád-házi királyok okleveleinek kritikai jegyzéke (1272-ig) - Regesta regum stirpis Arpadianae critico-diplomatica, Budapest, Magyar Tudományos Akadémia, tom I (1001-1270), 1923-1930, XIII, 576 pg.; nr. 128.
-GYÖRFFY György (föszerkeztö; szerkeztö SOÓKY Andrea; munkatársak CSUKOVITS Eniko, JÁNOSI Monika, TRINGLI István): Árpád-kori oklevelek 1001-1196 - Chartae antiquissimae Hungariae, Budapest, 1997, 147 pg., ISBN 963-506-124-2; p. 81.
17. Pancracius trebuie tradus în limba românã ca Pancratie (Cristian IONESCU, Dicţionar de onomasticã, Editura Elion, 2001, 448 pagini, ISBN 973-8362-00-8; p. 306) şi nu drept Pancraţiu cum este menţionat peste tot.
18. comitatele regale medievale maghiare luau naştere doar în jurul unor centre militaro-administrative în care se aflau şi organele de conducere ale comitatului.
19. Cum se susţine în Timişoara 700 - pagini din trecut şi de azi, Ştefan PASCU, Ioan ZAHIU, Aurel ŢINTÃ et all, Timişoara, 1969, 428 pagini; p. 40.
20. idem, nota 6: Documente privind istoria României, veacul XI, XII şi XIII, C. Transilvania, vol. I, 1951, p. 6.
21. Dan GHINEA, Enciclopedia geograficã a României, ediţia a II-a, Editura Enciclopedicã, Bucureşti, 2000, 1456 pagini; p. 1297.
      Vasile DUDAŞ (coordonator), Ioan HAŢEGAN, Sorin BERGHIAN, Constantin C. GOMBOŞ, Mariana CERNICOVA, Din cronologia judeţului Timiş, Editura Marineasa, Timişoara, 2004, 516 pagini, ISBN 973-631-134-1; p. 17 (Ioan HAŢEGAN).
22. Aurel ŢINTÃ, Marius BIZEREA, Al. RUSU, C. RUDNEANU, Daten zur Entstehungsgeschichte Temesvars publicat în Forschungen zur Volks - und Landenskunde, vol. IX, 1966, Sibiu; p. 115.
      Ţintã¹⁵, p. 26-29.
23. Ţintã¹⁵, p. 29, face o observaţie interesantã dar, în acest moment, nu ştiu şi cât de adevãratã; când este vorba de Tymes în documente primare este vorba de Timiş iar când este vorba de Temes este vorba de localitatea din fostul comitat medieval maghiar Pozsony, azi aflat pe teritoriul Republicii Slovace. Dacã Aurel ŢINTÃ chiar are dreptate, atunci ar trebui sã reconsiderãm chiar faptul cã Pancracius a fost comite de Timiş cu toate cã un comitat Temes în N-NV regatului medieval maghiar nu se cunoaşte. Oricum, acest aspect meritã aprofundat într-un studiu separat.
24. în 2007.
25. Gerhardt HOCHSTRASSER, Historische und Philologische Untersuchung des Ortsnames Temeschburg - Temesvár - Timişoara, Editura Eurobit, 2001, 72 pagini; p. 7.
26. Litera Ş din limba românã are drept echivalent în limba maghiarã pe S iar în limba germanã pe SCH. Românescul S este reprezentat de SZ în limba maghiarã şi de SS / β în germanã.
27. Metoda cea mai comunã de a obţine un adjectiv toponimic în limba latinã este de-a adãuga -(i)ensis ca sufix al unui substantiv propriu nume de loc / regiune. Deci, Temesiensis = Temes + iensis = Timiş + ului = Timişului.
28. Din pãcate, încã aşteptãm un studiu serios asupra Timişoarei în secolele XIII-XVI.
29. Sufixul VÁR nu este preluat de maghiari "de la celţi prin franci" (Munteanu³⁰, p. 91) ci el este preluat "din limba iranianã medie" (Hochstrasser²⁵, p. 7, 15-28) de strãmoşii ungurilor cu aproape douã milenii în urmã.
30. Vasile V. MUNTEANU, Contribuţii la istoria Banatului, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1990, 288 pagini.
31. Franz GRISELINI, Versuch einer politischen und natürlichen Geschichte des temeswarer Banats in Briefen an Standespersonen und Gelehrte, vol. I-II, Berlageben Johann Paul Kraus, Wien, (1779) 1780, VI + 302 pagini + 135 pagini + 8 planşe + 1 hartã; Erster Theil (vol. I), p. 14: "Zambara führte den Namen Bequey (sic!)³² von dem vorbeifliessen den Flusse Begh" şi p. 15: "weren in die Gegend von Bequey (sic!)³² gesommen (37)" iar nota (37) ist Temeswar.
Griselini, care cunoştea opera lui Anonymus Notarius⁴⁶ încã de la prima publicarea a acesteia în 1746³³, îl indicã expres pe acesta drept sursã a informaţiilor sale pentru pasajul în care povesteşte expediţia trupelor de sub comanda lui Zuard, Cadusa şi Boyta contra lui Glad (nota 14, p. 36-37).
32. Bequey este doar o variantã greşitã a lui Beguey şi a fost inventatã de Griselini. Acesta a copiat greşit Bequey în loc de Beguey din prima ediţie a lucrãrii lui Anonymus Notarius în epoca modernã publicatã în 1746 (Griselini³³, p. 36, nota 36). Nu am avut acces la aceastã ediţie dar am consultat-o pe cea publicatã 20 de ani mai târziu în Scriptores rerum hungaricarum veteres, ac genuine, cure et studio Joannis Georgii Schwandtneri, vol. I-III, Tyrnaviae, Typis Colegii Academici Societatis Jesu, MDCCLXV (1765), 694 + 458 + 380 pagini; Pars prima (vol. I), I. Anonymi Belæ regis Notarii Historia Hungarica de septem primis ducibus Hungariæ, Caput XLIV. De insula Danubii, p. 44: "Ex hinc egressi ad partes Beguey, pervenerunt".
33. Francesco GRISELINI, Încercare de istorie politicã şi naturalã a Banatului Timişoarei, prefaţã, traducere şi note de Costin Feneşan, Editura Facla, Timişoara, 1984, 336 pagini + o hartã (ediţia a II-a revãzutã, Editura de Vest, Timişoara, 2006, 316 pagini + o hartã, ISBN (10) 973-36-0422-4, ISBN (13) 978-973-36-0422-8); p. 36, nota 36: "Historia ducum Hungariae cap. XLIV in des M(? - n.m.) v. Schwandner Scriptorum Rer. Hungaricar. Fol.(io), Leipzig (Lipsiae - n.m.), 1746, tom. I, pag. 28".
34. J.(ohann) H.(ermann) D.(IELHELM), Antiquarius des Donau-Stroms oder Ausführliche Beschreibung dieses berühmten Stroms, von seinem Ursprung und Fortlauf: bis er sich endlich in das schwarze Meer ergießet; nebst allen daran liegenden Festungen, Städten, Marktflecken, Dörfern, Klöstern und hineinfallenden Flüssen; bis verflossene 1784. Jahr accurat beschreiben; Zum Nutzen der Reisenden und andern Liebhabern zusammen getragen und ans Licht gestellet, Frankfurt am Mayn, 1785, bey den Gebrüdern van Düren, S 878 (pagini) (mit zwey Landcharten); p. 705: "Temesvar (Temesvarium, Temesium, Zambara, Bequay, (sic!) Temesburg)" (apud Hochstrasser²⁵, p. 43).
35. Johann N. PREYER, Monographie der königlichen Freistadt Temesvár / Monografia oraşului liber crãiesc Timişoara, Editura Amarcord, Timişoara, 1995, 302 pagini + 2 hãrţi, ISBN 973-96667-6-0; p. 150: "în perioada avarilor, Zambara (Timişoara) pare sã se fi numit Beguey."
36. Joh.(ann) Heinr.(ich) SCHWICKER [János Henrik], Geschichte des Temeser Banats, zweite ausgabe (ediţia a II-a), Ludwig Aigner, Pest, (Pleitz' Buchdruckerei in Gr.(oss)-Becskerek), 1872, 470 pagini; p. 27: "Zambara führte den Namen Beguey von vorbeifließenden Flusse Beg".
37. (Lt. colonel) Iosif KNEZY, Istoricul cetãţii Timişoara. Perla Banatului. Cu diferite gravuri şi 3 hãrţi, Ediţia I, Timişoara, 1921, 104 pagini; p. 10: "Pe timpul Avarilor Zambara-Timişoara sã numia Beguey."
38. (Oberst b. R.) Franz BINDER, Alt-Temeswar. Geschichtliche Entwicklung - Historische Bauwerke Gebäude und Denkmäler - Das Volksschulwesen, Verlag der Deutschen Buchshandlung, Timişoara - Temeswar, 1934, 144 pagini; p. 14: "Zur Zeit der Awaren soll Zambara, Bequey, (sic!) nach dem Flusse Begh oder Bega genannt worden sein".
39. Ilieşiu⁵, p. 7: "în timpul nãvãlirilor barbare, mai ales sub Avari, în locul castrului Zambara, care se ruinase, se ridicã localitatea Beguey -, numire luatã de la râul Beghei. ... Notarul anonim al regelui Bela, în cronica sa aratã cã locuitorii Banatului în sec. IX erau Cumani, Bulgari şi Vlahi. Vlahii, care locuiau în pãrţile Begueyului [s.m.] au fost supuşi de Zuardu, Cadusa şi Boyta -, conducãtori maghiari, trimişi de Árpád. Iatã deci cã locuitorii Timişoarei [s.m.] au fost Români". Este clar cã aici Ilieşiu face doar o asociere forţatã, fãrã a avea nici un argument, între "pãrţile Begueyului" şi Timişoara.
40. (Dr.) C. GROFŞOREAN, Banatul de altã datã (sic!) şi de totdeauna. Sinteza problemelor istorice şi social-politice, Editura "Helicon" Institut de arte grafice, Timişoara, 1946, 77 pagini; p. 18: "Cã cetatea veche avarã, Beguei, ori cea romanã: Zambara (Zurobara), Timişoara de azi, a mai existat oare, nu se ştie".
41. Emanuil UNGUREANU, Origina (sic!) şi trecutul oraşului Timişoara. Monografie, Institutul de arte grafice "Cartea Româneascã" - sucursala Timişoara, fãrã an, 36 pagini; p. 4: "... dela Goţi a cãpãtat Civitas-Romana - Timişoara de astazi - numele de "Zambara", - iar râul Beghei de astãzi, numele de "Begvei"."
42. Sunt sigur cã lista este mult mai lungã şi cuprinzãtoare!
43. Francisc GRISELINI, Istoria Banatului Timişan, Traducere din limba germanã de Nicolae Bolocan, Asociaţia culturalã din Banat, Editura Tipografiile Române Unite, Bucureşti, 1926, 320 pagini + 5 hãrţi; p. 10.
44. Griselini³³, p. 36: "Zambara (sic!) purta (n.m. nu este clar şi când!) numele de Bequey (sic!) de la râul Bega, care trece pe acolo"; "în ţinutul de la Bequey¹ (sic!)" / (nota) "³⁷ în present, Timişoara" (notã 37 este o notã Griselini - n.m.).
45. Documentele istorice de la începutul sec. XIV - în 1406, 1408/1409 şi 1411 - menţioneazã în comitatul Timiş nu mai mai puţin de trei localitãţi Begenye care au fost localizate în zona Sânmihaiu Român ori în zona Diniaş - Cenei (Hochstrasser²⁵, p. 46).
46. Anonymus Notarius, Gesta Hungarorum. Faptele Ungurilor (traducere, prefaţã, introducere şi note de G. Popa-Lisseanu), ediţia a II-a (bilingv latin-român), Editura Mentor, Bucureşti, 2000, 144 pagini, ISBN 973-98955-9-x; p. 61 / p. 120.
47. În studiul meu "... ad partes Beguey ..." sunt disponibile mai multe amãnunte clarificatoare asupra aspectelor ridicate de înţelegerea corectã a capitolului referitor la spaţiul bãnãţean din cronica lui Anonymus.
48. Identificarea râului Seztureg prezintã dificultãţi majore⁴⁷.
49. Alexandru MADGEARU, "Gesta Hungarorum" despre prima pãtrundere a ungurilor în Banat, publicat în Revista Istoricã, Serie Nouã, tom 7, nr. 1-2, 1996, paginile 5-22; p. 8.
50. De ce este scris cu majusculã substantivul comun la plural romani este un mister pentru mine. Poate pentru cã cei care au construit Web Site-ul de zeci de mii de euro al primãriei Timişoara nu cunosc prea bine limba românã?
51. Doina BENEA, Petru BONA, Tibiscum, Editura Museion, Bucureşti, 1994, 154 + 58 pagini, ISBN 973-95902-6-8; p. 23, 76.
Este vorba de un altar onorific ridicat în anul 260 de cãtre "ordo municipii Tibiscensium" în cinstea împãrãtesei Julia Cornelia Salonina, augusta soţie a împãratului Publius Licinius Egnatius GALLIENUS [*~218; † -.09.268, Mediolanum]:

CORNELIAE
SALONINAE
AVG. CONVGI
GALLIENI A.CN.
ORDO MVNI.
TIB. DEV. NVM.
MAIESTATIQ. EIVS

Corneliae
Saloninae
Au[g(ustae)] coniugi
Gallieni Aug(usti) n(ostri)
ordo mun(icipii)
Tib(iscensium) dev(otus) num(ini)
maiesta[t(ique)] eius

52. Luigi Ferdinando, conte MARSIGLI / Marsili / Marsilly / Marsilÿ / etc. [* 10.07.1658, Bologna; † 1.11.1730, Bologna] a fost reprezentantul habsburgilor în comisia de stabilire şi trasare a graniţelor cu Imperiul Otoman dupã tratatul de la Karlowitz /azi, Sremski Karlovci, RS (13.11.1699-26.01.1700). În aceastã calitate, în toamna lui 1700, Marsigli se aflã de câteva ori în zona de est a Banatului, atingând chiar Porţile de Fier. Între noiembrie 1700 şi martie 1701 el campeazã în tabara militarã de la confluenţa râului Bistra cu Timişul (Stoye⁵³). Cu aceastã ocazie descoperã primul locaţia anticului Tibiscum dar fãrã sã-l şi identifice (a crezut cã este vorba de un Municipium Tiberiense / ville municipale de Tiberium de care nu mai auzise pânã atunci). Aici descoperã altarul onorific în cinstea împãrãtesei Julia Cornelia Salonina, pe care îl gãseşte "ad confluentes Temes et Bistram in Banatu Temesvariensi (ed. I) / penes cufluxum Temis et Bistra fl. fl. (sic!) in Banata Temisvariensis" (ed. II, vol. II, p. 134 bis). Desenul altarului şi inscripţia vor fi publicate la Amsterdam, în 1726, alãturi de alte schiţe de monumente, ruine, castre şi inscripţii pe care Marsigli le-a identificat în periplul sãu sud-est european, în volumul al doilea al cãrţii sale Danubius Pannonico - Mysicus, Observationibus geographicis, astronomicis, hydrographicis, historicis, physicis perlustratus Et in sex Tomos digestus, Ab Aloysio Ferd. Com. Marsili, Socio Regiarum Societatum Parisiensis, Londinensis, Montpeliensis. Hagæ Comitum, Apud P. Grosse, R. Chr. Albertus, P. de Hondt. - Amstelodami, Apud Herm. Uytwerf et Franç. Chamguion, 1726; ediţia a II-a este publicatã în 1744 de Jean Swart la Haye / Haga în limba francezã; ediţia a III-a apare la Vízügyi Múzeum, Budapest, 2004, ISBN 963-217-033-4.
53. John STOYE, Marsigli's Europe, 1680-1730: The Life and Times of Luigi Ferdinando Marsigli, Soldier & Virtuoso, Yale University Press, 1994, 488 pagini, ISBN 0-300-05542-0; p. 202-213.
54. Din pãcate, nu ştim care sunt sursele de informare ale lui Octavian LEŞCU pentru cã moto-ul acestuia este "Am omis sã umplu, din modestie, cartea cu citate. (sic!)⁵⁵ Celui instruit, izvoarele nu-i sunt necunoscute; celui neinstruit enumerarea lor nu i-ar folosi mult." (Leşcu², p. 10). De aceea, suntem obligaţi sã-i dãm credit total dlui Leşcu asupra paternitãţii acestor aberaţii.
55. Nu pot sã nu remarc faptul stupefiant cã dl. Octavian LEŞCU nu face diferenţa dintre CITATE şi CITARE!
56. I. D. SUCIU, Contribuţii la problema continuitãţii: castrul Timiş, publicat în Revista de istorie, Tom 29, Nr. 7, iulie 1976; p. 1051-1058.
57. I. D. SUCIU, Monografia Mitropoliei Banatului, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1977, 318 pagini; p. 48.
      I. D. SUCIU, R. CONSTANTINESCU, Documente privitoare la istoria Mitropoliei Banatului, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1980, vol. I, 624 pagini + XXXXIV; p. 21.
58. Petru BONA, Richard PETROVSZKY, Tibiscum şi drumurile romane în Banat. Însemnãri pe marginea unui articol, publicat în revista Studii şi Comunicãri de Etnografiei şi Istorie, nr. II, 1977, Caransebeş, 526 pagini; p. 377-388.
59. Discuţiile în contradictoriu sunt extrem de specializate şi ample şi nu mã voi opri acum asupra lor.
60. Ce nu au observat Bona şi Petrovszky este cã I. D. SUCIU chiar a "forţat" sursele antice de informaţie primarã pentru a dovedi cã are dreptate. Astfel, Geograful Anonim din Ravenna menţioneazã oraşele Tibis şi Tiviscum⁶¹ în opera sa (şi nu de douã ori Tibiscum ca la Suciu⁵⁶, p. 1055) iar Tabula Peutingeriana menţioneazã de douã ori numele Tivisco⁶² (şi nu Tibisco şi Tibiscum ca la Suciu⁵⁶, p. 1053) în cadrul a douã drumuri diferite. Faptul cã el a preluat - fãrã sã specifice acest lucru! - "traducerile" în limba românã oferite de Fontes⁶² nu îl absolvã de vina de-a nu fi exact.
De asemenea, Suciu citeazã defectuos: "geograful Ptolomeu (sic! Ptolemeu -n.m.) din Alexandria numeşte fluviul Tisa, Tibisco menţionând în parantezã cã "Tissa o numesc barbarii"¹³" (Suciu⁵⁶, p. 1052). Drept nota 13 el specificã "La Geografia di Caudio Tolomeo Alessandrino, gia tradotta di Greco in italiano da M. Giero Ruscelli, Veneţia, 1574 (! - n.m.), p. 152". Ori, Claudius Ptolemaeus identificã râul Tisza cu Tibiscos şi nu dã nici o explicaţie de genul "Tissa o numesc barbarii" (Fontes⁶², vol. I, p. 540-543)! Tissa (38*50 / 38°00) este doar o localitate din interiorul Siciliei pentru geograful antic. Mai mult, Suciu afirmã cã "avem în Banat (fals!) pe harta (sic!) lui Ptolomeu (sic! Ptolemeu -n.m.) trei denumiri de Tibiscum sau „Tibisco”: fluviul Tisa, râul Timiş şi localitatea Tibiscum" (Suciu⁵⁶, p. 1053) ori pentru Ptolemaeus râul Timiş chiar nu existã pentru cã el nu aminteşte în opera sa Geōgraphikē hyphēgēsis de vreun râu care ar putea fi identificat cu actualul râu Timiş.
61. Fontes historiae Dacoromane / Izvoarele istoriei României, Haralambie MIHÃESCU, Gheorghe ŞTEFAN, Radu HÎNCU, Vladimir ILIESCU, † Virgil C. POPESCU, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1970; vol. II, p. 580.
62. Fontes ad historiam Dacoromaniae pertinentes / Izvoare privind istoria României, Vladimir ILIESCU, Virgil C. POPESCU, Gheorghe ŞTEFAN, Editura Academiei RPR, Bucureşti, 1965; vol. I, p. 738.
63. C.[onstantin] RÃILEANU, Tabula Peutingeriana şi "Tivisco" - Timişoara, publicat în Revista de istorie, tom. 30, nr. 12, decembrie 1977, paginile 2225-2251.
64. Florin MEDELEŢ, În legãturã cu fortificaţia de pãmânt de la Corneşti (comuna Orţişoara, judeţul Timiş), publicat în revista Analele Banatului, Serie Nouã, Arheologie-Istorie, nr. II, 1993, Editura Museion, Bucureşti, 424 pagini, ISBN 973-95902-1-7; p. 140.
65. numitã aşa dupã Konrad PEUTINGER [* 14.10.1465, Augsburg; † 28.12.1547, Augsburg], un anticar şi umanist german, cel care a moştenit aceastã hartã de la Conrad / Konrad CELTES / CELTIS [* 1.02.1459, Wipfeld; † 4.02.1508, Wien]. Ultimul este cel care a descoperit pergamentul (6,75 X 0,34 m) într-o bibliotecã din Worms, DE. Datarea Tabulei Peutingeriene este controversatã. Cea mai convingãtoare teorie este cã harta, existentã azi într-un unic exemplar, este o copie executatã în sec. XIII dupã o altã copie din sec. IV, originalul fiind redactat în prima jumãtate a sec. III.
66. Rãileanu⁶³, p. 2230-2247.
67. Exemplificator este cazul CAPUT BUBALI (Rãileanu⁶³, p. 2242-2243), penultima oprire pe traseul Lederata - Tivisco, pe care Rãileanu o localizeazã în zona satului Pãdureni (comuna Jebel, jud. Timiş) - zonã în care nu s-a gãsit nici o urmã din epoca daco-romanã! - argumentând cã la circa 4 km est exista "pe documente cartografice mai vechi (de mijloc de sec. XVIII) ... pãdurea Boului (Biko Wald)". Şi cum CAPUT BUBALI a fost tradus de Rãileanu şi drept Capul Bourului, iatã şi dovada necesarã! Ori, argumentul oferit de pãdurea lui Adreanu menţionatã pe hãrţi în sec. XVIII şi care "pãstreazã amintirea unei vechi aşezãri "villa Adrian" … din anul 1334" iar "aceastã denumire nu este altceva decât un antoponimic pentru … un "pagus" dezvoltat lângã fortificaţia CAPUT BUBALI". Etc.
68. sau alte variante prescurtate ori corupte ale acestui nume.
69. Griselini³¹; p. 14 şi Griselini³³; p. 31.
70. Griselini³³; p. 31, nota 12 (care este o notã originalã a lui Griselini).
71. Ioannes SEVERINUS / SEVERINI János [* 23.07.1716, Alsósztregova; † 8.05.1789, Selmecbánya] nu a fost chiar un "geograf", dupã cum îl numeşte Griselini, ci mai degrabã un pedagog devenit scriitor minor cu preocupãri în domeniul istoriei, filozofiei, zoologiei (Magyar Életrajzi Lexikon 1000-1990).
72. Ioannis SEVERINI, Hvngari PANNONIA vetervm monvmentis illvstrata cvm Dacia Tibissana, Lipsiae, Wilh. Gottlob. Sommervm., MDCCLXX (1770), [16] + 379 + [5] pagini; Liber I. De Geographica Pannoniae descriptione, Capvt. XV, p. 41: "Vrbes in prouincia Temesiensi fuerint Arcidaua, Centum putea ... Tibiscum, vrbs, apud Szegedinum, veteriore in ripa inuestigaueris Zanbara, Temesvarinum esse dicitur."
73. Afrodita Carmen CIONCHIN, La città mitteleuropea. Timisoara e Trieste - un possibile paragone publicat în Annuario dell’Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica di Venezia, nr. 5 (2003), Bucarest, Casa Editrice Enciclopedica, 2004, 560 pagini; p. 340-366: "Nel caso di Timişoara, città dell’ovest della Romania, la più influente nella regione del Banato e capoluogo del distretto di Timiş, la storia è costituita dalla successione di vicende socio-politiche e dalla sovrapposizione di strati culturali e dei loro significati. Una storia complessa e tormentata che si perde nel paleolitico, per ritrovarsi come provincia romana della Dacia ripensis, nel castro di Zurobara (Zambara)".
74. G. POSTELNICU, Originea oraşului Timişoara, publicat în revista Analele Banatului, an IV, nr. 2-4, fasc. 5 (aprilie - decembrie 1931), paginile 189-194; p. 189.
Prenumele lui Postelnicu apare în lucrãrile sale ca George, Gheorghe ori abreviat G.
75. sau Klaudios PTOLEMAIOS [* ~90; † ~168] ori simplu Ptolemeu (în limba românã) / Ptolemy (în limba englezã).
76. Identificarea Zurobara = Timişoara a fost fãcutã deja în 1765 de Encyclopédie ou Dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers, par une Société de Gens de letters. Aceastã lucrare a fost publicatã între 1751-1772 sub conducerea lui Denis DIDEROT şi Jean le Rond d'ALEMBERT în 17 volume de text + 11 volume de planşe.
În volumul 17 (publicat în luna decembrie 1765), la pagina 748: "ZUROBARA ou ZURIBARA, [Géogr.(aphie) anc.(ien)] ville de la Dace, selon Ptolomée, t.(ome) III. c.(hapitre) VIII. NIGER pense que ce pourroit être aujourd'hui Temeswar. (D. J.)". Din pãcate, nu ştiu cine este acest "NIGER" de care aminteşte Chevalier Louis de JAUCOURT [* 16.09.1704, Paris; † 3.02.1779, Compiègne], cel mai important contributor al Encyclopédie …, şi când / unde a propus el aceastã identificarea Zurobara = Timişoara şi mai ales cum a argumentat-o (pentru amãnunte vezi Este Timişoara antica Zurobara? NU ! Şi totuşi, unde este Zurobara?).
77. denumire prescurtatã de-a lungul secolelor la Geographia dar cunoscutã, de la începutul sec. XV, şi sub numele incorect de Cosmographia.
78. Ilieşiu⁵, p. 7: "Pe tabula Peutingerianã, localitatea Zambara e ceva mai spre Nord de Timişoara de azi, cam unde e comuna Iarmata". Aceastã informaţie este un alt fals pentru cã pe Tabula Peutingeriana nu apare niciunde o localitate Zambara. De la Nicolae ILIEŞIU (sau via Ilieşiu!) informaţia s-a furişat în lucrãri ştiinţifice⁷³ şi de popularizare pe Internet⁷⁹. Îi prevãd o carierã frumoasã!
79. Aus der Geschichte der Temeschburger Festung von Anton ZOLLNER - 1994
      Aus der Vorgeschichte der Temeschburger Festung (1) von Anton ZOLLNER
80. Ptolemaeus face o confuzie - nu e singura! - prin identificarea râului Tisza drept Tibiscos / Tibiscus iar aceastã confuzie se va conserva chiar pânã în zilele noastre.
81. "Biephi" / Biefi, un trib dacic menţionat de Ptolemaeus în vestul Daciei (Geographike Syntaxis, III, 8, 3). Numele este probabil corupt din biesi. Vasile PÂRVAN⁸² situa acest trib în afara Transilvaniei şi Olteniei.
82. Vasile PÂRVAN, Getica - o protoistorie a Daciei, ediţia a II-a, Editura Meridiane, Bucureşti, 1982, 608 pagini; p. 147.
83. William HAZLIT, The Classical Gazetteer. A dictionary of ancient geography, sacred and profane, Whittaker & Co., London, 1851, 378 pagini; p. 377.
84. Pârvan⁸², p. 154.
85. Octavian RÃUŢ, Ovidiu BOZU, Richard PETROVSZKY, Drumuri romane în Banat publicat în revista Banatica, nr. 4, Reşiţa, 1977, paginile 135-159; p. 137.
    - Costin SCORPAN, Istoria României - Enciclopedie (Enciclopedia comparatã a istoriei politice a românilor), Editura Nemira, 1997, 798 pagini, ISBN 973-569-180-9; p. 683.
    - Munteanu³⁰, p. 39.
    - Etc.
86. Ţintã¹⁵, p. 30. Acelaşi tip de argumentaţie este preluat şi de Ioan HAŢEGAN: "Pãrerea aceasta cu Zambara (sic!) / Beguey nu a fost nici confirmatã, dar nici infirmatã pânã acum" (Preyer³⁵, p. 289). Nu înţeleg de ce o ipotezã, care nu este confirmatã printr-o demonstraţie ştiinţificã coerentã şi solidã, ar mai trebui sã fie şi infirmatã pentru ca ea sã nu reprezinte nimic altceva decât un simplu enunţ fãrã nici o valoare ştiinţificã.
87. numãrul 31 din 9 decembrie 2002. Diploma de excelenţã se acordã direct de primar (în cazul acesta, Gheorghe CIUHANDU), fãrã a fi necesarã şi o hotãrâre a Consiliului Local care sã valideze acest act de voinţã unilateralã a primarului.

   ABREVIERI:
i.e. = id est / în limba latinã cu înţelesul de asta este, cu alte cuvinte, adicã
p. = pagina
RS = abreviere acceptatã internaţional pentru numele Republicii Serbia

CONTACT E-MAIL | ALTE COMENTARII